Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Tigitrans SA îşi specializează personalul cu fonduri europene (galerie foto)

ro

27 Oct, 2010 02:36 3607 Marime text
DSCF0328.jpgIeri, SC Tigitrans SA a lansat oficial proiectul „PERISCOP - PERformanţa întreprinderii depinde de Specializarea Competenţelor Personalului". Acesta a fost cofinanţat prin intermediul unei scheme de ajutor de stat pentru formare, din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013, Axa prioritară 3 Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor". Proiectul are o valoarea totală de 540.000 lei, din care 378.000 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.

DSCF0311.jpgPotrivit celor declarate de managerul proiectului şi directorul societăţii SC Tigitrans SA, Nicolae Motocu, obiectivul general al proiectului este reprezentat de dezvoltarea capitalului uman al întreprinderii prin creşterea nivelului de specializare a angajaţilor care deţin calificarea de sudor. Astfel, cei 56 de angajaţi ai întreprinderii, calificaţi în meseria de sudor vor participa la două cursuri de specializare pentru sudori cu arc electric cu electrod fuzibil în mediu de gaz protector. După finalizarea cursului aceştia vor deveni specialişti în sudura în argon.

La alegerea grupului ţintă s-a avut în vedere necesitatea sporirii nivelului de competente al sudorilor, aspect care va conduce pe termen mediu şi lung la creşterea gradului de adaptabilitate şi mobilitate a angajaţilor întreprinderii. Pentru a putea răspunde nevoii de performanţă personală pe o piaţă a muncii afectată de criză, dar şi pentru a contribui la sporirea competitivităţii întreprinderii pe piaţă, sudorii au nevoie de un program de specializare pe sudura în argon - meserie deficitara şi de mare fineţe în domeniu construcţiilor metalice. Aşadar, această specializare le va asigura menţinerea actualului loc de muncă şi creşterea veniturilor salariale, dar şi accesul facil la un alt loc de munca din domeniu.

SC Tigitrans SA s-a înfiinţat în 1994 ca o societate pe acţiuni cu capital 100% privat, fiind specializată iniţial în recrutarea şi plasarea de echipaje de marinari şi ofiţeri de marină, îmbarcarea personalului pe vase sub pavilion străin. În prezent, şi-a diversificat activitatea prin formarea unui departament de montaj mecanic.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii