Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:42 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regizorul Cătălin Apostol „«Umilinţa» evocă spectacolul zguduitor al unei lumi care nu mai are niciun reper"

ro

02 Mar, 2011 03:04 4746 Marime text
catalin-apostol-facebook.com.jpgLungmetrajul românesc „Umilinţă - Locul unde clopotul nu bate niciodată" a intrat la secţiunea „International Competition for Feature Films", în competiţie cu producţii din alte 16 ţări participante.

Pelicula „Umilinţă - Locul unde clopotul nu bate niciodată", co-finanţat de Televiziunea Română şi regizat de Cătălin Apostol, realizator TVR (Direcţia Emisiuni Speciale), a fost selecţionat să participe în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cairo (Cairo International Film Festival - CIFF), care a avut loc în perioada 30 noiembrie - 9 decembrie 2010. CIFF se numără printre cele 13 festivaluri internaţionale de film de categoria A, acreditate FIAPF (International Federation of Film Producers Associations), alături de festivalurile de la Cannes, Veneţia, Berlin.

Filmul „Umilinţa - Locul unde clopotul nu bate niciodată" a fost selecţionat în finala Festivalului Internaţional de Film din Cairo. Ce v-a inspirat să regizaţi acest film?

Povestea filmului porneşte de la un caz real, subiect al unui reportaj difuzat în cadrul emisiunii „Cu ochii-n 4", pe TVR 1. Reportajul vorbea despre drama unui ţăran care comite o crimă din greşeală. Justiţia îl declară nevinovat, dar comunitatea îl pedepseşte în felul său, prin respingere, violenţă şi umilinţă. Părăsit de familie, el îşi continuă viaţa mizeră, asumându-şi smerit toată batjocura şi privind-o ca pe o ispăşire a păcatului său.

Despre ce este vorba în film?

Personajul principal, Dumitru, a avut cândva o viaţă normală. A fost medic veterinar, însă un accident absurd îi demolează întreaga existenţă. Pornind de la o dramă individuală, filmul evocă spectacolul zguduitor al unei lumi care nu mai are niciun reper, îndepărtată total de orice fărâmă de umanitate.

Acţiunea este plasată în anul 2005, anul marilor inundaţii, şi se petrece într-un sat cu un aspect sumbru, potopit de noroaie, mocirlă şi de o ploaie ca de sfârşit de lume.

Cu ce actori aţi lucrat?

Distribuţia filmului îi include pe actorii: Şerban Ionescu, Costel Caşcaval, Valentin Teodosiu, Mitică Popescu, Ioan Grosu, Magda Catone, Avram Iclozan, Cristi Oleser, Nicodim Ungureanu, Afrodita Androne.

Cât au durat filmările?

Filmările au durat 40 de zile, în lunile iulie - august 2008.

Când va avea loc premiera filmului la Constanţa?

Deocamdată, nu s-a hotărât programul de difuzare a filmului în ţară. Premiera oficială din Bucureşti a avut loc pe 25 februarie 2011. După ce acesta va rula în cinematografe, lungmetrajul va fi difuzat în premieră de TVR.

Cine este Cătălin Apostol:

  • Este realizator la Direcţia Emisiuni Speciale din TVR (Dincolo de hartă)

• Premii obţinute:

2006 - Premiul pentru reportaj TV - Premiile Clubului Român de Presă, pentru documentarul Valea Jiului, o istorie în ruină, TVR 2, emisiunea Dincolo de hartă;

2003 - Premiul pentru cel mai bun documentar - Festivalul Internaţional CineMaiubit, pentru documentarul Cuibul de cuci, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4;

2002 - Premiul APTR pentru reportaj, Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR), pentru reportajul Foame şi pedeapsă, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4 ;

2001 - Marele Premiu şi Premiul I, Concursul de Jurnalism pentru Profesionişti World Vision, pentru reportajul Infernul de acasă, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4;

2000 - Premiul pentru cel mai bun film documentar românesc, Festivalul Internaţional Astra Film Fest, pentru documentarul Cuibul de cuci, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4;

2005 - Premiul Special al Juriului, Festivalul Internaţional Eco - Etno - Folk, Slătioara, pentru filmul Fior de sărbătoare, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4;

2004 - Premiul Special al Juriului pentru documentar, Festivalul Naţional de Film 7 Arte, pentru documentarul Trubadurii oraşului, TVR 2, emisiunea Dincolo de hartă;

2003 - Premiul Fundaţiei Pro, Festivalul Internaţional Eco-Etno-Folk, Slătioara, pentru documentarul Cuibul de cuci, TVR 1.

• Selecţii şi nominalizări:

Noiembrie 2010, selecţie Festivalul Internaţional de Film de la Cairo, pentru filmul artistic de lung metraj Umilinţă (co-finanţator STVR);

2006 - nominalizare Festivalul Internaţional de Film (FIPA) de la Biarritz - Franţa, pentru documentarul Valea Jiului, o istorie în ruină, TVR 2, emisiunea Dincolo de hartă;

2004 - nominalizare, Premiile Clubului Român de Presă, pentru reportajul Foame şi pedeapsă, TVR 1, emisiunea Cu ochii-n 4.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii