Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pagubitii Vectra Construct, momiti cu un centru de informare

ro

10 Aug, 2009 02:09 3011 Marime text

cap_1.jpgDupă ce, în urmă cu câteva luni, SC Vectra Construct SRL a intrat în insolvenţă, lăsând sute de oameni şi fără bani, şi fără case, reprezentanţii societăţii şi-au anunţat clienţii că în data de 19 august au în plan inaugurarea unui aşa-numit centru de informare

Măsura ar fi „prima declaraţie de asumare a tuturor obligaţiilor contractuale" pe care Vectra Construct le are cu beneficiarii imobilelor.

Analizând la rece intenţia pe care companiile Vectra Construct SRL şi Vectra Imobiliare SRL o au pentru următoarele zile, iniţiativa s-ar putea caracteriza prin concurenţa acţiunilor pe care cei peste 100 de păgubiţi implicaţi activ în demersul de recuperare a investiţiilor l-au făcut până acum. Există posibilitatea ca, în urma apariţiilor în cotidianul nostru a demersurilor întreprinse de păgubiţi, de constituire a unei Asociaţii a Păgubiţilor prin care să-şi apere drepturile legale, conducerile celor două societăţi să fi pus această măsură în aplicare tocmai pentru a arăta că situaţia nu este nicidecum atât de gravă precum a fost prezentată, în ultimele două luni, de către proprietarii imobilelor din zona Energia - Baba Novac. Scrisoarea prin care se anunţă deschidea centrului de informare a fost primită de toţi păgubiţii celor două societăţi, împreună cu informarea referitoare la intrarea în insolvenţă a societăţii. Chiar dacă, prin cele două documente formale trimise, reprezentanţii companiei încearcă să cadă la pace cu păgubiţii, sperând că poate reuşesc să le taie elanul acţiunilor pregătite pentru perioada următoare, şi prin acest demers, conducerile au „jucat" la limita legii. Cei care ar fi trebuit să devină proprietari ai imobilelor ridicate de Vectra au primit scrisoarea de notificare referitoare la intrarea în insolvenţă şi cea legată de inaugurarea centrului în ultima zi lucrătoare în care aceştia se puteau înscrie la masa credală - 3 august. Asta chiar dacă notificarea a fost înregistrată la unul dintre administratorii judiciari Cantor SPRL, în data de 22 iulie 2009. Mai mult, demersul conducerii societăţii apare la ceva vreme după ce, în repetate rânduri, aceştia au refuzat cu desăvârşire orice contact cu cei care i-au îmbogăţit. Vectra Construct chiar şi-a desfiinţat, în urmă cu câteva săptămâni, sediul de pe Bulevardul Tomis, din faţa Prefecturii Constanţa.

„... unic distribuitor de informaţii oficiale"

„Companiile Vectra Construct SRL şi Vectra Imobiliare SRL doresc pe această cale să vă ofere o serie de informaţii utile şi necesare derulării contractelor de execuţie încheiate cu Domniile Voastre. Această acţiune are la bază, în principal, crearea unui cadru uniform, clar şi transparent de comunicare şi vine să contracareze lipsa informaţiilor abilitate, resimţită în ultima vreme", se arată la începutul scrisorii. Conştienţi că şi-au pierdut aproape în totalitate credibilitatea pe piaţa imobiliară din Constanţa, Vectra Construct şi Vectra Imobiliare consideră că „această primă măsură este o declaraţie şi o asumare a tuturor obligaţiilor contractuale semnate de către cele două companii". După cum se specifică în scrisoarea deschisă, centrul - unic distribuitor de informaţii oficiale - ar urma să fie inaugurat pe 19 august, locul şi ora urmând a se comunica în presa locală, „cu cel puţin o săptămână înainte de a fi operaţional".

infiintare_asociatie_proprietari_locuinte_bloc_vectra_construct_12.jpgAzi e gata „Asociaţia Păgubiţilor"

După ce, săptămâni la rând, păgubiţii au făcut eforturi deosebite pentru a se organiza într-un mod cât mai eficient, în aceste zile, „Asociaţia Păgubiţilor", aşa cum au convenit să se numească, va fi pe deplin legală. „Vineri s-a judecat cererea, iar luni aşteptăm documentul prin care ni se atestă intrarea în legalitate", ne-a declarat unul dintre păgubiţi, sosiţi ieri la aceeaşi întâlnire a păgubiţilor din faţa Vilei Alex, situată în spatele cartierului de locuinţe ieftine pentru tineri a primarului Radu Mazăre. 

Tot din cadrul acţiunilor menite a accelera demersul de recuperare a investiţiilor, proprietarii au încercat să se mobilizeze şi să înainteze către Inspectoratul de Poliţie plângeri penale împotriva societăţii care i-a înşelat. „Mai multe persoane au fost la poliţie şi au încercat să-şi înregistreze plângerile, însă s-au lovit de respingerea angajaţilor care păreau a fi deranjaţi de numărul mare al celor care au venit cu plângeri care aveau acelaşi obiect", ne-a declarat alt păgubit.

{mos_ri:Vectra,pagubiti}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • bogdan 11 Aug, 2009 10:57 pana la sfarsitul saptamanii va aparea siteul asociatiei pagubitilor. Veti gasi acolo informatiile dorite
  • un contractant in vila Genova 10 Aug, 2009 08:53 noi avem termenul limita ianuarie 2010 pentru un apartament in vila genova.ce trebuie sa facem? unde depunem plangere? poate ne ajutati si ne spuneti ce drum trebuie sa luam pentru a ne recupera banii.
  • un contractant in vila Genova 10 Aug, 2009 08:47 Noi, cei care avem termenul de livrare a apartamentului in ianuarie 2010 la vila Genova, ce trebuie sa facem? unde mergem sa depunem reclamatia? astept un raspuns cat se poate de repede.