O nouă inaugurare la Spitalul Judeţean Constănţenii vor beneficia de tratament cardiologic intervenţional (galerie foto)
O nouă inaugurare la Spitalul Judeţean: Constănţenii vor beneficia de tratament cardiologic intervenţional


Ieri, în jurul prânzului, preşedintele Nicuşor Constantinescu şi prefectul Bogdan Huţucă, au participat la inaugurarea Centrului de Chirurgie Intervenţională din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Printre invitaţi s-a numărat şi directorul DSP, Constantin Dina, rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, dar şi familia lui Nicuşor Constantinescu: soţia şi fiica Smaranda. Inaugurarea centrului a început cu o slujbă religioasă, oficializată de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie. „Sărbătorim două evenimente: inaugurarea Centrului de Chirurgie Intervenţională, care va salva zeci de vieţi, dar şi prezenţa printre noi a prefectului judeţului Constanţa", a declarat managerul Spitalului Judeţean, dr. Dănuţ Căpăţînă.
„Dezvoltarea acestui centru este un plus
de imagine pentru spital şi un plus de încredere pentru pacienţi", a
declarat prefectul Bogdan Huţucă. Preşedintele
CJC, Nicuşor Constantinescu, a precizat că la Constanţa a fost înfiinţat
un Departament al Inimii.„La Constanţa nu se va mai muri cu zile, aşa
cum se întâmpla în trecut. Avem un triunghi al
inimii, format din: Secţia de Chirurgie cardiovasculară, Clinica de
Chirurgie şi Centrul de Chirurgie Intervenţională.
La Centrul din cadrul UPU vor lucra trei specialişti din Timişoara, care
sunt printre cei mai buni din Europa. De asemenea, vom introduce
judeţul Constanţa în Programul Naţional al Inimii, pentru a putea salva
cât
mai multe vieţi", a subliniat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp