Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:24 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ITC reia controalele la terasele demolate

ro

15 Jul, 2010 00:17 1156 Marime text

p8-constructii.jpgCazinoul din Mamaia, 10 Steaguri şi terasele SC Imperial Turist SRL, SC Adco, şi SC Sabina Tradind, toate din Costineşti, au intrat din nou în atenţia Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est, după ce mai multe persoane au sesizat faptul că proprietarii teraselor şi-au reluat activitatea după ce iniţial fuseseră demolate pentru că nu aveau autorizaţii de construcţie.

În urmă cu câteva luni, Inspectoratul Teritorial în Construcţii a efectuat cea mai amplă activitate de verificare a legalităţii construcţiilor de pe întreg litoralul Mării Negre. Controalele efectuate la acel moment au scos la iveală mai multe nereguli, în sensul că existau numeroase construcţii, terase sau copertine, care fuseseră construite fără autorizaţii de construire. În urma acestui amplu demers, multe dintre cele care nu au putut prezenta autorizaţiile au fost demolate.
p8-constructii_2.jpg Însă, în cursul acestei săptămâni, ITC a primit mai multe sesizări care reclamau faptul că unele dintre construcţiile care trecuseră printr-un proces de demolare, au fost refăcute. Ca urmare a acestor sesizări, Cazinoul din Mamaia, 10 Steaguri din Costineşti şi terasele SC Imperial Turist SRL, SC Adco, şi SC Sabina Tradind, toate din Costineşti, au intrat din nou în atenţia lui Gigi Chiru, inspectorul-şef teritorial. Inspectorii ITC s-au deplasat la aceste unităţi pentru a examina actele celor cărora le-au fost o dată demolate construcţiile şi pentru a verifica dacă acum aceştia deţin o autorizaţie de construire. ,,În primăvara acestui an, toate aceste unităţi au trecut printr-un proces de demolare întrucât lucrările realizate nu beneficiau de autorizaţii de construire. În acest moment, aceste unităţi realizează noi activităţi de construire, motiv pentru care inspectorii ITC verifică legalitatea construcţiilor. Dacă nu vor putea prezenta documentele care să ateste legalitatea, voi dispune încă o dată măsuri în consecinţă“, a precizat Gigi Chiru. Potrivit OUG 41/2010, reprezentanţii unităţilor verificate au termen până pe data de 16 iulie 2010 pentru a prezenta documentele care să ateste autorizarea lucrărilor de construire care au fost realizate.

p8-constructii_plaje.jpg

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii