Conturi speciale la Trezorerie pentru platile de mica si de mare valoare
Conturi speciale la Trezorerie pentru platile de mica si de mare valoare
12 Jan, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
2005
Marime text

Pentru decontarea inter/intratrezorerii nu se percep comisioane
# Nivelul comisioanelor platite de operatorii economici si institutiile publice finantate integral din venituri proprii se situeaza la nivelul comisioanelor platite de Trezoreria Statului catre Banca Nationala a Romaniei
Potrivit Ordinului MFP nr. 1/2006 privind nivelul comisioanelor percepute de Trezoreria Statului pentru serviciile prestate clientilor, din 1 ianuarie 2006, Trezoreria Statului a inceput sa perceapa comisioane pentru operatiunile de plati derulate prin intermediul sistemelor de decontare a platilor de mica si mare valoare in relatia cu institutiile de credit. Acestea sunt dispuse din anumite conturi purtatoare de dobanda, respectiv contul 50.69 "Disponibil al operatorilor economici", contul 50.25 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei centrale finantate integral din venituri proprii" si contul 50.28 "Disponibil al institutiilor publice ale administratiei publice locale finantate integral din venituri proprii". Conform Ordinului emis, nivelul comisioanelor platite de operatorii economici si institutiile publice finantate integral din venituri proprii se situeaza la nivelul comisioanelor platite de Trezoreria Statului catre Banca Nationala a Romaniei si/sau agentul sau mandatat pentru administrarea sistemului de plati. Lista comisioanelor practicate de Trezoreria Statului este prezentata in anexa si se revizuieste periodic. Comisioanele aferente intervalului cuprins intre data de 1 ianuarie 2006 si data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, calculate pentru contul 50.69, se platesc prin debitarea directa a contului concomitent cu operatiunile zilei urmatoare intrarii in vigoare a prezentului ordin. Comisioanele calculate pentru conturile 50.25 si 50.28 se inscriu in "Situatia privind comisioanele de platit pentru luna ianuarie 2006" transmisa de unitatile Trezoreriei Statului si se platesc de catre institutiile publice in primele cinci zile lucratoare ale lunii curente pentru luna precedenta prestarii serviciilor. In situatia in care institutiile publice nu efectueaza plata in termen, unitatile Trezoreriei Statului debiteaza direct conturile acestora. In situatia in care in conturi nu exista disponibilitati suficiente care sa permita debitarea acestora cu valoarea comisioanelor prevazute, unitatile Trezoreriei Statului nu vor deconta ordinele de plata respective. Institutia a publicat, totodata, si lista comisioanelor practicate pentru operatiunile de plati dispuse din conturile purtatoare de dobanda deschise la Trezoreria Statului pe numele operatorilor economici si al institutiilor publice, finantate integral din venituri proprii. Astfel, pentru produsele si serviciile catre clienti ai Trezoreriei Statului nu se inregistreaza comisioane pentru operatiunile dispuse in cadrul sistemului de decontare propriu (inter/intratrezorerii). Nu acelasi lucru se intampla si in ceea ce ii priveste pe clientii Trezoreriei Statului, in cazul operatiunilor dispuse in cadrul sistemelor de decontare a platilor de mica si mare valoare, in relatia cu institutiile de credit. Pentru instructiunea de plata/bucata de mica valoare, se percepe un comision de 1,10 lei, pentru instructiunea de plata/bucata de mare valoare/urgenta, comisionul este de 15,00 lei, iar comisionul pentru eliberarea extraselor de cont pentru fiecare titular de cont este de 5,00 lei pe luna.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii