Muzeul de Artă Populară Constanța Expoziția „Petrache Lupu și Minunea de la Maglavit - 90 de ani. O istorie vie a credinței românești”, deschisă publicului până la finalul lunii (FOTO)
Muzeul de Artă Populară Constanța: Expoziția „Petrache Lupu și Minunea de la Maglavit - 90 de ani. O istorie
13 Jul, 2025 11:56
ZIUA de Constanta
411
Marime text



La Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, s-a deschis expoziția temporară „Petrache Lupu și Minunea de la Maglavit - 90 de ani. O istorie vie a credinței românești”, realizată cu piese din Colecția privată Georgian Anghel.
Născut în anul 1907 în comuna Maglavit, județul Dolj, ciobanul Petrache Lupu a devenit celebru acum nouă decenii, când a mărturisit că a avut mai multe viziuni divine.
Vestea „Minunii” s-a răspândit rapid, iar țăranul din Maglavit a ajuns să fie căutat de oameni simpli sau de personalități ale vremii din întreaga țară, unul dintre aceștia fiind Regele Carol al II-lea, care i-a botezat unul dintre copii.
Expoziția reunește cărți poștale și fotografii de epocă în care ciobanul Petrache Lupu apare în diferite ipostaze, care evidențiază realitatea satului românesc din acea vreme, deosebit de importante fiind cele care ilustrează portul popular al zonei.
Numit „Omul care a vorbit cu Dumnezeu” sau „Sfântul”, Petrache Lupu a trăit în modestie, sfârșindu-se din viață la 87 de ani, în data de 14 decembrie 1994.
Inedita expoziție ce marchează împlinirea a 90 de ani de la presupusa „Minune” de la Maglavit va putea fi vizitată până pe 31 iulie 2025.
Citește și:
FOTO„Arta olăritului” la Muzeul de Artă Populară Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii