Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:26 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acolo unde istorie nu e, nimic nu e Ministrul Haşotti reia proiectul Teatrului Antic Histria

ro

02 Jul, 2012 01:00 1749 Marime text
cap_4.jpgMinistrul Culturii, liberalul Puiu Haşotti, a susţinut ieri o conferinţă de presă la Cetatea Histria, eveniment în contextul căruia a vorbit despre reluarea proiectului Teatrului Antic. Despre acest proiect au avut loc discuţii şi în timpul guvernării Tăriceanu, dar el nu s-a concretizat. Subiectul a fost abordat acum de noul ministrul Haşotti, lucru deloc surprinzător, având în vedere faptul că senatorul PNL este doctor în istorie.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de PNL Constanţa, acest Teatru Antic, organizat pe o suprafaţă totală de 4.500 de metri pătraţi, va avea mai multe secţiuni: secţiunea Teatru, secţiunea utilităţi, facilităţi pentru vizitatori şi participanţi la evenimente, facilităţi de integrare în zona de Rezervaţie BDD şi Rezervaţie Arheologică Histria.

Proiectul prevede un teatru cu o capacitate de minimum 800 de locuri, construit în formă semicirculară, la suprafaţa terenului. Construcţia teatrului, cu dotările aferente, s-ar ridica, estimativ, la suma de 1.200.000 de euro, cu menţiunea că estimarea a fost făcută raportat la preţurile practicate în 2007 pentru genul acesta de lucrări.

teatru_Histria.jpg

În ceea ce priveşte secţiunea utilităţi, proiectul avut în vedere de ministrul Culturii implică un preţ mediu de 125.000 de euro/km la drum nou construit, 90.000 euro/km la modernizare de drum şi 20 euro/mp la parcări. Ar fi vorba, concret, despre modernizarea drumului de pământ între drumul de acces DJ 226 - Cetatea Histria şi drumul de legătură sat Istria - Cetatea Histria.

De asemenea, a fost luat în calcul racordul la reţeaua existentă de alimentare cu apă (un preţ mediu de 80 euro/ml, de la o distanţă de aproximativ 400 m = 32.000 de euro). În aceeaşi ordine de idei, proiectul prevede şi racordarea la sistemul electric. În total, racordarea la reţeaua de utilităţi s-ar ridica la 392.500 de euro.

Teatrul Antic Histria va avea, de asemenea, un centru de primire a turiştilor, cu secţiunile punct de informare - documentare şi punct de suveniruri.

Valoarea totală a proiectului pe care Ministerul Culturii intenţionează să îl implementeze ajunge la peste 5 milioane şi jumătate de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii