Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
01:12 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate înainte de toate

ro

26 Sep, 2013 13:15 513 Marime text
În data de 30 septembrie 2013, orele 15.00 sala de spectacole a Casei de Cultură Cernavodă va găzdui seminarul „Şcoala Tinerelor Mame”. Programul se va derula în cadrul amplului proiect„Sănătate înainte de toate”, cu scopul de a oferi informaţii utile tuturor tinerelor mame din Cernavodă. În cadrul seminarului, vor avea loc dezbateri interesante alături de medici specialişti, pe teme precum:

- avantajele monitorizării sarcinii de timpuriu
- avantajele unei alimentaţii sănătoase
- îngijirea nou-născuţilor şi a copiilor
În urma semnării contractului de finanţare cu Agenţia Naţională pentru Romi, Primăria oraşului Cernavoda implementează în calitate de beneficiar proiectul „Sănătate înainte de toate”, proiect în cadrul căruia 374 persoane cu posibilităţi materiale reduse de etnie romă vor beneficia de analize medicale gratuite precum: EKG, Glicemie, Colesterol, TGP, Creatinină, Tensiune, Radioscopie pulmonară, Sumar de urină.
Până la această dată, au fost recoltate probe biologice unui număr de 172 cetăţeni de etnie romă, aceştia fiind îndreptaţi cu rezultatele către medicii de familie pentru stabilirea unui tratament în caz de necesitate; în cazul celor care nu sunt înscrişi pe listele unui medic de familie, vor fi sprijiniti de angajatii primăriei Cernavoda în vederea integrării lor în sistemul medical primar.
Proiectul se derulează în perioada 21.06.2013– 20.12.2013 şi are rolul de a conştientiza membrii comunităţii de romi cu privire atât la necesitatea evaluării stării de sănătate, pentru a preveni eventualele efecte nedorite a unei probleme medicale nedepistate la timp, cât şi la importanţa educaţiei sanitare.
Acţiunea este co-finanţată de Agenţia Naţională pentru Romi – Anul European al Cetăţeanului, obiectivul general al proiectului urmărind îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii de romi din oraşul Cernavoda, iar obiectivul specific îl reprezintă evaluarea stării de sănătate prin efectuarea unor analize medicale de bază pentru grupul ţintă.
Valoarea totală a proiectului este de 41.360 lei, 90 % din sumă fiind asigurată de Agenţia Naţională pentru Romi, iar 10% din bugetul local al oraşului Cernavodă.
 
Sorina POPA
Birou de presă şi Relaţii Publice

Ti-a placut articolul?

Comentarii