Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:41 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi măsuri pentru siguranţa cernavodenilor Reţea secundară de apă potabilă şi organizarea unui Serviciu Voluntar pentru situaţii de urgenţă

ro

01 Nov, 2013 19:26 777 Marime text
Oraşul Cernavodă, un oraş mai sigur pentru cetăţeni. De acest lucru se vor convinge toţi cernavodenii, în urma şedinţei de consiliu care a avut loc la începutul acestei săptămâni. Aleşii locali au oferit numărul maxim de voturi proiectelor iniţiate de către primarul Gheorghe Hânsă şi Comitetul Local pentru situaţii de urgenţă, cu privire la asigurarea unei reţele secundare de apă potabilă şi menajeră, dar şi oraganizarea unui Serviciu Voluntar pentru situaţii de urgenţă în Cernavodă.
          Serviciu de voluntari la Cernavodă. Este un proiect care va prinde contur, în curând şi la Cernavodă, în baza legilor 481/2004privind protecţia civilă, legea15/2005(OUG 21/2004) privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, HG 642/2005, ordinul 718/2005, legea 363/07.06.2002, legea 307/2006, ordinul MAI 163/2007. Iniţiativa aparţine primarului Gheorghe Hansă, în urma vizitei din luna septembrie la Krsko din Slovenia, oraş cu activitate nucleară care deţine 3 mii de voluntari, pregătiţi să intervină în orice situaţie de urgenţă, pentru salvarea şi sprijinirea semenilor lor. Înfiinţarea unei asfel de echipe are drept scop dezvoltarea conceptului de voluntariat şi la Cernavodă, după modelul slovenilor. Administraţia Locală susţine cu tărie necesitatea derularea unui asfel de proiect la nivel local, şi va organiza o serie de acţiuni care vizează educaţia civică, cu scopul de a-i convinge pe cetăţeni să se implice în acţiuni de voluntariat. Asfel, în scurt timp se doreşte constituirea primei echipe de voluntari, din care vor face parte persoane cu vârste cuprinse între 18-65 de ani, pe bază de contracte de voluntariat. Voluntarii vor fi nevoiţi să îndeplinească anumite condiţii: aptitudine de muncă, interes şi disponibilitate pentru această activitate, condiţie fizică şi psihică. Serviciul se va subordona Consiliului Local, iar activitatea acestuia va fi condusă de către primar, în calitate de preşedinte al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Cernavodă. Coordonarea şi Controlul Metodologic al serviciului se realizează de către IGSU şi ISU Dobrogea, ca organe de specialitate ale MAI. Serviciul care va face parte din forţele de protecţie ale sistemului de securitate naţională, va trebui să deţină pentru început minim 23 de membri, care vor fi pregătiţi pentru: apărarea vieţii, a bunurilor şi a mediului împotriva dezastrelor, precum şi realizarea măsurilor de protecţie civilă prevăzute în planurile de apărare specifice fiecărui risc. La nivel european, 100 milioane de cetăţeni îşi dedică timpul şi experienţa pentru a-i ajuta pe cei care se află în dificultate. Cele mai noi statistici arată că 3 din 10 europeni susţin că sunt implicaţi în mod activ ca voluntari.
Reţea secundară de apă potabilă şi menajeră pentru situaţii de urgenţă. Proiectul iniţiat de către primarul oraşului Cernavodă şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în baza art.45, 115, şi 36 al.6 pct. 8 din legea 215/2001 privind adminitraţia publică locală, art.3 şi art.21 din legea 481/2004 privind protecţia civilă, în vederea forării a şapte puţuri pentru asigurarea unei surse secundare de apă potabilă şi menajeră pentru populaţia oraşului, în cazul producerii unui risc natural şi tehnologic: incendiu, cutremur, accident nuclear, secetă, defecţiuni majore produse la reţeaua de apă potabilă şi menajeră locală. Puţurile vor fi dotate cu pompe submersibile, care vor distribui apa, prin reţeaua existent, către locuitorii oraşului. Pentru a asigura funcţionarea continuă a instalaţiei de pompare a apei, alimentarea cu energie electric se va face atât de la reţeaua naţională de distribuţie, cât şi de la surse proprii precum generatoare electrice şi panouri fotovoltaice. Costurile realizării acestui proiect vor însuma 588 de mii de lei, asigurate din bugetul local, iar prima etapă, proiectarea se va desfăşura în cursul anului 2013, iar cea de a doua, execuţia lucrărilor se va desfăşura anul viitor.
 
Sorina Popa
Birou de presă şi Relaţii Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii