Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:38 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Eugen Tomac - Îi cerem președintelui Klaus Iohannis să se implice mai ferm în susținerea proiectului de lege privind votul prin corespondență

ro

07 Apr, 2015 09:25 540 Marime text
Președintele Partidului Mișcarea Populară, deputatul Eugen Tomac, a declarat luni că va transmite o scrisoare Președintelui României, Klaus Iohannis, pentru a-i solicita implicarea mai fermă în susținerea proiectului de lege privind votul prin corespondență,  prin a le cere partidelor să adopte această inițiativă legislativă imediat dupa Sfintele Sărbători de Paște. „Constatăm că, la o jumătate de an de la alegerile prezidenţiale, această promisiune din campania electorală a preşedintelui Iohannis este complet ignorată. Deşi şi pentru acesta, şi pentru Victor Ponta votul prin corespondenţă a reprezentat o prioritate după alegerile prezidenţiale, astăzi vedem un dezinteres sau un interes mimat”, a declarat Eugen Tomac într-o conferință de presă la sediul partidului.
„Atat PSD-ul, cat și PNL-ul trebuie să iasă din logica politicianistă plină de ipocrizie” și să dezbată, în cadrul Comisiei de Cod electoral, proiectul de lege privind votul prin corespondență, un proiect pe care PSD și PNL l-au respins anul trecut. Timpul este foarte scurt, iar legislația trebuie amendată, astfel încât cei peste 3,5 milioane de cetățeni români de peste hotare să poată vota”, a adăugat președintele PMP.
Eugen Tomac a explicat decizia de a adresa o scrisoare  Președintelui României prin faptul că Partidul Mișcarea Populară nu a fost invitat până acum la consultările pe care președinția le-a organizat cu reprezentanții partidelor politice, deși la ultimele alegeri europarlamentare a trecut pragul și a trimis 2 reprezentanți în Parlamentul European. „Probabil pentru domnul președinte Iohannis, Parlamentul European este o structură care nu face referire și la statul roman”, a punctat Eugen Tomac.
Președintele PMP a dat asigurări că partidul pe care îl conduce se va bate pentru acestă inițiativă legislativă și va insista în continuare pentru ca obligația clasei politice față de cetățenii români care locuiesc peste hotare să fie îndeplinită.
De asemenea, domnul Eugen Tomac a reiterat poziția PMP cu privire la alegerea primarilor. „Trebuie să se renunțe la ideea că primarii să candideze dintr-un singur tur. Este o idee nedemocratică și obligația noastră este să tragem un semnal de alarmă. Este limpede că USL-ul vrea să-și conserve pozițiile de alesi locali pe care le-au obținut în 2012” , a afirmat domnul deputat Eugen Tomac.
 
 
06 aprilie 2015
Departamentul de Comunicare al PMP

Ti-a placut articolul?

Comentarii