Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea ministrului apărării naţionale cu omologul croat

ro

16 Feb, 2017 16:14 1439 Marime text
În a doua zi a reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, ministrul român al apărării, Gabriel Leș, a avut o întâlnire bilaterală cu omologul croat, Damir Krističević, cu o agendă centrată pe modalităţile de intensificare a cooperării în domeniul apărării. 
În cadrul discuţiilor, ministrul apărării naţionale a subliniat necesitatea relansării dialogului politico-militar la nivel înalt între cele două state membre NATO şi UE, precum şi importanţa cooperării militare practice la nivelul tuturor categoriilor de forţe armate. Demnitarul român a evidenţiat cooperarea în cadrul organizaţiilor regionale şi a invitat forţele armate croate să participe la exerciţiile multinaţionale planificate de România.
Partea croată a reliefat susţinerea pentru dezvoltarea relaţiilor de cooperare între forţele armate ale celor două ţări şi a solicitat împărtăşirea experienţei rezultate din derularea de către România a programului de achiziţie a avionului multirol F-16. În acest sens, s-a stabilit ca o delegaţie a Ministerului croat al apărării să efectueze o vizită în România în vederea prezentării modalităţilor de derulare a programului, inclusiv pe dimensiunea de modernizare a infrastructurii specifice.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii