De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
01:29 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vizita secretarului de stat pentru afaceri globale Carmen Liliana Burlacu în Republica Coreea 19 Martie 2015

ro

19 Mar, 2015 14:35 427 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri globale, Carmen Liliana Burlacu a efectuat, în perioada 16-18 martie 2015, o vizită în Republica Coreea, dedicată aniversării a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state.  Cu această ocazie a participat la cea de-a 8-a rundă de consultări politice România – Republica Coreea, a avut o întrevedere cu Președintele Comitetului de Politică Externă a Adunării Naționale, Na Kyung-won, precum și cu membri ai comunității românești din țara gazdă.

În cadrul dialogului cu omologul său, primul adjunct al ministrului sud-coreean de externe, Cho Taeyoung, au fost abordate stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cu accent pe intensificarea dialogului politic, diversificarea cooperării economice și dezvoltarea cooperării culturale, educaționale și a schimburilor interumane. Cu această ocazie, a fost parafat textul unei înțelegeri prin care va fi modificat acordul bilateral în materie de vize, aflat în vigoare în relațiile consulare dintre România și Republica Coreea. Modificarea vizează introducerea unei facilități suplimentare pentru oamenii de afaceri din celor două țări, în sensul exceptării acestora de la obligativitatea vizelor de lungă ședere, și urmează să intre în vigoare ulterior semnării noii înțelegeri și îndeplinirii procedurilor interne de ratificare.

Totodată, au fost aduse în discuție modalități prin care se poate impulsiona cooperarea economică dintre România și Republica Coreea prin acțiuni concrete, între care Comitetul Mixt pentru Cooperare Industrială ce se va desfășura la Seoul în cursul lunii mai 2015 sau posibilitatea angrenării sectorului privat sud-coreean în proiecte bilaterale sau regionale.

De asemenea, în contextul celebrării celor 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice a fost discutată și posibilitatea organizării de contacte politice la nivel înalt între România și Republica Coreea. În cadrul convorbirilor au fost abordate totodată și problemele internaționale de actualitate precum criza din Ucraina, situația din peninsula coreeană, cooperarea în cadrul UE și ONU.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii