Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:41 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul ambasador al României la Washington, Iulian Buga, a prezentat scrisorile de acreditare Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama

ro

04 Dec, 2013 14:43 553 Marime text
Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, Iulian Buga, şi-a prezentat marţi, 3 decembrie 2013, scrisorile de acreditare Preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă.
În cadrul schimburilor de mesaje care marchează o asemenea ocazie, noul ambasador român a subliniat privilegiul special şi provocările pozitive care vor marca mandatul său,  pornind de la stadiul excepţional atins de relaţiile bilaterale româno-americane, substanţiate şi consolidate definitiv de Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii.

“Mă  consider deosebit de norocos”, a declarat ambasadorul roman, “că am prilejul să exercit acest mandat într-o perioadă de dezvoltare fără precedent a cooperării bilaterale politice şi militare. Accesul trupelor americane la facilităţile româneşti de antrenament, achiziţionarea avioanelor de luptă F-16 şi utilizarea bazei Mihail Kogălniceanu ca unul din principalele puncte de transfer în procesul de relocare a forţelor SUA din Afganistan, dar mai ales recenta lansare oficială a lucrărilor la sistemul de apărare anti-rachetă de la Deveselu, reprezintă tot atâtea dovezi istorice şi strategice ale angajamentului profund al celor două ţări în consolidarea parteneriatului strategic româno-american şi susţinerii contribuţiei comune la securitatea şi stabilitatea regională”.

În menţionarea elementelor de mandat propriu,ambasadorul Buga a insistat şi asupra priorităţii pe care o va acorda valorificării uriaşului potenţial economic şi comercial. “Angajamentul personal pe care îl asum la începutul misiunii mele în SUA”, a mai declarat ambasadorul român, “este de a munci cu toată energia de care sunt capabil pentru extinderea şi consolidarea schimburilor comerciale şi relaţiilor economice bilaterale în general, inclusiv prin încurajarea şi facilitarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, precum şi pentru întărirea cooperării ştiinţifice, în domeniul educaţiei şi schimburilor culturale”.
Nu în ultimul rând, ambasadorul Iulian Buga a insistat asupra aşteptărilor fireşti ale românilor privind accesul acestora în SUA. Mulţumind Preşedintelui Barack Obama pentru susţinerea publică în acest sens, noul ambasador a declarat: “Îmi asum angajamentul de a lucra neobosit cu Guvernul Statelor Unite şi cu Congresul SUA în vederea includerii României în programul Visa Waver cât mai curând posibil, ceea ce ar reprezenta un gest natural şi simbolic adresat unuia dintre cei mai statornici şi devotaţi aliaţi ai Statelor Unite”.

Anterior preluării mandatului în capitala Statelor Unite, Iulian Buga a fost ambasador al României în Irlanda (2009-2013) şi în Regatul Ţărilor de Jos (2001-2007), unde a deţinut şi funcţia de Reprezentant Permanent al României la Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Pe parcursul carierei sale diplomatice de peste 22 de ani, Iulian Buga a ocupat şi alte poziţii în cadrul Centralei Ministerului Afacerilor Externe, cât şi în Serviciul Exterior, respectiv: secretar de stat pentru afaceri politice, director al Direcţiei America de Nord şi Afaceri Strategice, Consul General a.i. al României la Los Angeles, California, dar şi diplomat, în perioada 1994 – 1997, în cadrul Ambasadei României la Washington.
Iulian Buga a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Statele Unite de către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, la data de 16 octombrie 2013.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii