Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj de condoleanţe - Nelson Mandela

ro

06 Dec, 2013 13:44 1502 Marime text
Ministerul Afacerilor Externe a aflat cu profundă tristeţe vestea încetării din viaţă, la 5 decembrie 2013, a preşedintelui fondator al naţiunii sud-africane, Nelson Mandela.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1993 şi primul preşedinte ales în mod democratic al Republicii Africa de Sud, Nelson Mandela intră în istoria universală ca erou al luptei pentru libertate a unui întreg popor şi ca promotor, la scară mondială, al celor mai autentice valori democratice.
În pofida greutăţilor pe care le-a înfruntat pe parcursul vieţii sale şi a lungului regim de detenţie pe care l-a traversat, Nelson Mandela reprezintă un excepţional exemplu de luptă împotriva rasismului şi intoleranţei, de statură morală ireproşabilă şi de conduită ancorată în cel mai profund sens al umanităţii şi înţelegerii între semeni.
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte cu emoţie modul în care Nelson Mandela însuşi şi-a definit sensul vieţii: “Moartea este ceva inevitabil. Atunci când un om a făcut ceea ce a considerat că este datoria lui faţă de poporul şi ţara sa se poate odihni în pace, iar eu cred că am făcut acest efort şi de aceea voi dormi pentru eternitate”.
Ministerul Afacerilor Externe transmite pe această cale familiei marelui dispărut, poporului sud-african şi guvernului Republicii Africa de Sud cele mai sincere condoleanţe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii