Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:10 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consultări bilaterale româno-ungare la nivel de secretar de stat

ro

30 Jun, 2012 18:04 895 Marime text

Secretarul de stat Luminiţa Odobescu a avut astăzi, 29 iunie 2012, consultări bilaterale cu ministrul de stat din MAE ungar, Zsolt Németh. De asemenea, ministrul Németh a purtat convorbiri şi cu secretarul de stat Bogdan Aurescu, în calitate de co-preşedinte al părţii române al Comitetului româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor.

În cadrul discuţiilor cu secretarul de stat Luminiţa Odobescu au fost abordate teme privind cooperarea bilaterală şi agenda europeană, iar discuţiile cu secretarul de stat Bogdan Aurescu au vizat, îndeosebi, drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi Ungaria, precum şi problematica de securitate şi regională.

Cei doi oficiali români au subliniat importanţa menţinerii dialogului dintre cele două state la nivel ridicat şi recurgerii la mecanismele şi canalele de cooperare existente, conform uzanţelor diplomatice, pentru clarificarea oricărui subiect care ar putea avea impact negativ asupra agendei bilaterale.

În ceea ce priveşte tematica bilaterală, secretarul de stat Luminiţa Odobescu a reiterat dorinţa părţii române de a continua dialogul politic şi sectorial şi de a contribui la punerea în practică a proiectelor aflate în curs de execuţie, cu accent pe cele de interconectare a sistemelor energetice şi de transport. Partea ungară a transmis întreaga disponibilitate a Budapestei de a aprofunda cooperarea sectorială cu România, fiind evocate, în context, rezultatele foarte bune înregistrate până în prezent.

Abordând subiectele aflate pe agenda europeană, demnitarul român a accentuat interesul celor două state pentru continuarea consultărilor şi susţinerea poziţiilor comune în plan european, având în vedere multitudinea de dosare asupra cărora România şi Ungaria împărtăşesc viziuni similare sau apropiate. In acest context, partea ungară a reiterat sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen, iar partea română a subliniat că, în mod incontestabil, au fost luate toate măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei graniţei externe a UE şi că se aşteaptă o decizie pozitivă în luna septembrie 2012.

De asemenea, interlocutorii au evidenţiat importanţa rezultatelor Consiliului European din 28-29 iunie 2012 pentru stimularea creşterii economice a UE şi necesitatea continuării promovării poziţiilor agreate la Bucureşti, la Summit-ul „Prietenii Coeziunii" de la 1 iunie 2012 în ceea ce priveşte negocierile privind noul cadru financiar al UE.

Cei doi oficiali au avut şi un schimb de opinii privind evoluţiile din Balcanii de Vest, cu accent pe situaţia post-electorală din Serbia, fiind reiterat sprijinul României şi Ungariei pentru continuarea procesului de extindere, pe baza meritelor proprii. Totodată, partea română a făcut o trecere în revistă a evoluţiilor pozitive din Republica Moldova în procesul de apropiere de UE.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a evidenţiat interesul pentru continuarea şi accelerarea negocierilor privind semnarea, cât mai curând posibil, a Protocolului celei de-a opta sesiuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor naţionale, a cărui negociere a început anul trecut, în iunie 2011, ce ar putea avea efecte pozitive asupra minorităţilor din cele două ţări. Semnarea acestui nou Protocol este foarte importantă având în vedere modificările legislative ample din Ungaria, care au impact şi asupra persoanelor aparţinând minorităţii române din această ţară. Bogdan Aurescu a subliniat relevanţa unică a mecanismelor şi instrumentelor bilaterale de cooperare în materie.

De asemenea, Bogdan Aurescu a arătat că standardele aplicate de ţara noastră în materie de minorităţi naţionale sunt apreciate la nivel european şi internaţional şi vor fi urmate în aceeaşi manieră, şi pe viitor, pentru a asigura protejarea şi afirmarea identităţii tuturor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

Oficialul român a prezentat stadiul implementării Acordului privind amplasarea sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice, inclusiv în privinţa negocierii Aranjamentelor de Implementare. Secretarul de stat ungar a salutat aceste progrese şi implicarea substanţială a României în asigurarea, prin intermediul apărării antirachetă, a securităţii statelor NATO, inclusiv a României şi Ungariei.

Alte teme abordate cu prilejul consultărilor cu cei doi oficiali MAE au vizat evoluţiile din Vecinătatea Estică şi aspectele privind securitatea energetică. Ambii oficiali au exprimat sprijinul ferm pentru proiectul comun AGRI, care este complementar Nabucco Vest.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii