Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:58 19 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Comunicat MAE - Consultări româno-cehe la nivel de secretar de stat pentru afaceri europene 23 Martie 2015

ro

23 Mar, 2015 16:57 497 Marime text
Secretarul de stat pentru afaceri europene George Ciamba a avut astăzi, 23 martie, o rundă de consultări cu secretarul de stat Tomas Prouza, coordonatorul Departamentului pentru Afaceri Europene din cadrul Oficiului Guvernului ceh. Agenda discuţiilor a cuprins atât aspecte de interes privind dinamica relaţiilor bilaterale româno-cehe, cât şi dosarele de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe evoluţiile economice la nivelul UE, problematica energetică, agenda digitală şi, respectiv, situaţia din vecinătatea estică a Uniunii.

Dialogul dintre cei doi oficiali a evidenţiat buna colaborare dintre România şi Republica Cehă atât la nivel bilateral, în baza relațiilor tradiționale dintre cele două țări, cât şi în cadrul UE, fiind subliniată deschiderea ambelor părți pentru consolidarea, în continuare, a acestei cooperări. Astfel, în plan bilateral, a fost exprimat interesul ambelor părţi pentru intensificarea cooperării în plan economic, comercial şi în alte domenii sectoriale. În context, a fost salutată tendinţa ascendentă a schimburilor comerciale bilaterale în 2014, fiind exprimat interesul pentru menţinerea acesteia şi în anul 2015.

În ceea ce priveşte dosarele de actualitate la nivelul UE, discuţiile au evidenţiat similitudinea de poziţii ale celor două părţi, convenindu-se continuarea coordonării pe teme de interes comun şi fiind evidenţiat rolul constructiv pe care cooperarea în format Grup Vişegrad + România şi Bulgaria l-a avut în promovarea eficientă a poziţiilor şi intereselor acestor state membre la nivel european. În context, secretarul de stat român a urat succes viitoarei preşedinţii cehe a Grupului Vişegrad, exprimând interesul României de a fi cât mai strâns asociată la activităţile în acest format.

Discuţiile cu privire la agenda europeană au fost axate pe subiectele centrale ale recentei reuniuni a Consiliului European, cu accent pe Uniunea Energiei, aspectele economice de la nivelul UE şi, respectiv, evoluţiile din vecinătatea estică a Uniunii.

Cu privire la Uniunea Energiei, cei doi oficiali au subliniat importanţa intensificării eforturilor vizând consolidarea securităţii energetice europene, salutând accentul pus asupra acestei dimensiuni în cadrul discuţiilor privind crearea Uniunii Energiei. În context, secretarul de stat George Ciamba a reiterat obiectivele României în raport cu proiectul Uniunii Energiei, cu accent pe necesitatea dezvoltării unei pieţe interne a energiei eficiente şi reglementate, rolul resurselor energetice indigene (în cazul României, inclusiv potenţialul din Marea Neagră), cooperarea regională şi importanţa sprijinirii regiunilor vulnerabile ale Europei, precum Centrul şi Sud-Estul Europei, şi, respectiv, reconfirmarea libertăţii statelor membre de a-şi alege mix-ul energetic.

Cei doi demnitari au evidenţiat, totodată, importanţa promovării de măsuri la nivelul UE în sprijinul consolidării creşterii şi ocupării forţei de muncă, inclusiv prin stimularea investiţiilor. În acest sens, cu referire la Planul Juncker, ambele părţi au exprimat necesitatea asigurării unei distribuţii echilibrate a proiectelor de investiţii la nivelul întregii Uniuni, cu luarea în considerare a specificităţilor statelor membre în acest proces.
În discuţii au fost, de asemenea, abordate aspecte privind consolidarea pieţei interne a UE, cu accent pe Agenda digitală, în perspectiva adoptării, în perioada următoare, de către Comisia Europeană a viitoarei Strategii privind Piaţa Unică Digitală. Cu referire la acest subiect, secretarul de stat George Ciamba a punctat importanţa eliminării disparităţilor dintre diferitele regiuni europene în domeniu şi a creării unei veritabile pieţe digitale europene care să asigure accesul tuturor cetăţenilor şi companiilor la servicii viabile şi sigure.

În cadrul consultărilor, a avut, de asemenea, loc un schimb de vederi cu privire la evoluţiile din Vecinătatea Estică a UE, inclusiv din perspectiva pregătirii Summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga din luna mai 2015. Cu referire la acesta din urmă, secretarul de stat George Ciamba a subliniat importanţa transmiterii unui semnal clar de sprijin pentru consolidarea Parteneriatului Estic, prin recunoaşterea aspiraţiilor pro-europene ale partenerilor estici angajaţi şi încurajarea solidarităţii şi unităţii UE în sprijinul acestora. A reiterat susţinerea pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi pentru sprijinirea proceselor de reformă, în contextul eforturilor de consolidare a parcursului său european.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii