Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:38 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oficial. S-au stabilit ce echipamente informatice pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de deținuți. Nu-i la îndemâna oricui

ro

22 Jul, 2017 06:43 1372 Marime text


Ieri, a fost publicată, în Monitorul Oficial al României partea I, numărul 584, din 21 iulie 2017, Decizia nr. 952/2017 privind stabilirea caracteristicilor echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către deținuți
Actul normativ este semnat de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Marian Dobrică  
Iată, integral, documentul la care facem referire:
Având în vedere dispozițiile art. 70 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile art. 148 și art. 198 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu dispozițiile pct. III.20 din anexa nr. 1 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare,
 
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările ulterioare,
 
în scopul stabilirii caracteristicilor echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către deținuți,
 
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.
Art. 1. - (1) Se stabilesc caracteristicile echipamentelor informatice ce pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către deținuți.
(2) În condițiile prezentei decizii, echipamentele de tehnologia informației care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către deținuți sunt laptopuri sau calculatoare electronice de tip desktop și minitower, cu sisteme de operare și produse software instalate pe bază de licențe valabile, denumite în continuare echipamente informatice.
 
(3) Deținuții nu pot deține simultan două sau mai multe echipamente informatice.
 
Art. 2. - (1) Pentru a putea fi primite, cumpărate, păstrate și folosite în cadrul locului de deținere de către un deținut, echipamentele informatice trebuie să îndeplinească anumite caracteristici tehnice, stabilite prin prezenta decizie.
(2) Configurația hardware maximală permisă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) unitate centrală care are în componență cel mult câte un dispozitiv din următoarele: placă de bază, procesor, dispozitiv intern de stocare a datelor de tip hard disc (HDD) sau solid - state drive (SSD), disc optic (CD/DVD - ROM), placă de sunet (integrată pe placa de bază), placă video (integrată pe placa de bază), sursă de alimentare și carcasă, excepție făcând memoria RAM, în sensul că pot exista unul sau mai multe module în dotarea calculatorului;
b) monitor LCD sau LED cu diagonala de maximum 24 inch (format 16/9);
c) tastatură cu conector PS 2 și mouse cu conector PS 2, pentru calculatoarele de tip desktop sau touchpad integrat, pentru laptopuri;
d) acces nerestricționat la BIOS;
e) porturile USB existente să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS, urmând a fi sigilate vizibil;
f) plăcile de rețea integrate precum LAN sau Wireless, dacă există, să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS, placa de rețea LAN urmând a fi sigilată vizibil;
g) modulele de comunicație Bluetooth, dacă există, să fie prevăzute cu posibilitatea, implementată de producătorul echipamentului, de a fi dezactivate din BIOS;
h) să nu conțină vreun dispozitiv care să permită calculatorului să comunice cu alt calculator prin intermediul liniilor telefonice analogice standard;
i) să nu conțină socluri de comunicație mobilă de tip GSM, precum slot tip SIM, sau orice alt tip de comunicație fără fir;
j) BIOS-ul existent pe placa de bază trebuie să permită configurarea și dezactivarea componentelor și porturilor amplasate pe aceasta, altele decât cele specificate la lit. e), h) și i).
(3) Configurația software permisă cuprinde următoarele elemente:
a) sistem de operare cu interfață în limba română sau engleză, preinstalat, aflat în oferta comercială curentă a producătorului;
b) driverele dispozitivelor hardware, ce intră în componența calculatorului sau laptopului, furnizate de producător și preinstalate.
Art. 3. - Sunt interzise primirea, cumpărarea, păstrarea și folosirea echipamentelor informatice sau a software-urilor care:
a) au ca destinație comunicația, fir sau radio, cu orice alt tip de echipament;
b) au ca funcție inscripționarea sau copierea de date, în format electronic, și nu permit dezactivarea acestora din BIOS, altele decât dispozitivul intern de stocare;
c) nu permit dezactivarea unor componente sau funcții ce contravin prevederilor legale privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum componentele care realizează captura și înregistrarea de sunet, imagine;
d) nu sunt însoțite de licența de utilizare în condițiile prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare;
 
e) permit accesarea internetului, a căsuțelor poștale electronice sau a altor echipamente și dispozitive electronice;
 
f) permit crearea și stocarea de informații parolate ori criptate, altele decât cele native ale sistemului de operare;
 
g) constituie suporturi de păstrare a cheii pentru informațiile criptate;
 
h) permit accesul la funcții și capabilități de configurare a sistemului de operare și mediului de lucru, altele decât cele native ale sistemului de operare.
 
Art. 4. -
(1) Pentru a determina fizic dacă echipamentele informatice corespund cerințelor prevăzute la art. 2 și 3, acestea se demontează la sediul penitenciarului, în prezența responsabilului de la sectorul vizită, a specialistului IT și a deținutului. 
 
(2) Demontarea și montarea se efectuează de către personal specializat, autorizat de către vânzător, a cărui prezență la sediul penitenciarului se asigură prin grija persoanei private de libertate. Costurile aferente operațiunilor de demontare și montare sunt suportate de persoana privată de libertate sau, după caz, de către membrii de familie, aparținători sau alte persoane.
 
(3) Dacă echipamentele informatice corespund cerințelor prevăzute la art. 2 și 3, înainte de punerea la dispoziția deținutului, personalul de specialitate IT din unitate procedează astfel:
 
a) resetează parola de administrator din BIOS. Noua parolă nu se comunică persoanei condamnate și se păstrează în plic sigilat;
 
b) pentru calculatoarele care au integrate pe placa de bază componente care nu sunt acceptate, procedează la dezactivarea acestora, inclusiv a porturilor de comunicație cu perifericele;
 
c) dezactivează, dacă sunt prezente, componentele ce contravin prevederilor legale privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate;
 
d) stabilește doar drepturi de utilizator pentru contul de conectare la sistem a persoanei condamnate; 
 
e) sigilează echipamentul informatic, printr-o bandă adezivă, în prezența persoanei condamnate, orice altă formă adițională de sigilare nefiind interzisă, cu excepția aceleia care ar deteriora echipamentul;
 
f) predă echipamentul informatic agentului tehnic din cadrul sectorului Reintegrare socială.
 
Art. 5. -
(1) Personalul care răspunde de activitatea deținuților cu prilejul utilizării echipamentelor informatice verifică integritatea fizică a sigiliilor și a echipamentelor atât la începerea, cât și la terminarea activității și consemnează aceasta într-un registru.
 
(2) În cazul în care se constată faptul că sigiliul este rupt sau deteriorat, echipamentul se retrage la magazie și se verifică eventualele modificări de orice tip și se retrage deținutului dreptul de a continua activitatea cu acel echipament.
 
Art. 6. - 
 
(1) Personalului de specialitate IT din unitate îi este interzis să intervină asupra echipamentelor informatice ale deținutului, în vederea evaluării sau remedierii defecțiunilor constatate.
 
(2) În cazul în care deținutul reclamă defecțiuni la elementele periferice ale echipamentelor informatice, așa cum sunt prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și c), acestea sunt preluate și se depun la magazia unității, urmând ca deținutul să inițieze demersurile necesare înlocuirii sau remedierii defecțiunii, în cel mai scurt timp, de către membrii de familie, aparținători sau alte persoane anume desemnate. În cazul laptopurilor se preia întregul echipament.
 
(3) În cazul în care deținutul reclamă defecțiuni la componentele echipamentelor informatice prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), echipamentele informatice sunt preluate și se depun la magazia unității, urmând ca deținutul să inițieze demersurile necesare predării, în cel mai scurt timp, către membrii de familie, aparținători sau alte persoane anume desemnate.
 
Art. 7. -
La predarea echipamentelor informatice către membrii de familie, aparținători sau alte persoane ori la liberarea deținutului, se șterge parola de BIOS.
 
Art. 8. - 
 
(1) Prezenta decizie se aplică deținuților și persoanelor internate din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.
 
(2) Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate duc la îndeplinire prevederile prezentei decizii.
 
Art. 9. -
La data intrării în vigoare a prezentei decizii, orice alte dispoziții contrare se abrogă.
 
Art. 10. -
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,
Marian Dobrică 
București, 11 iulie 2017.
 
Nr. 952.

Ti-a placut articolul?

Comentarii