Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:24 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Şcoala altfel” şi în subunităţile de pompieri

ro

06 Apr, 2014 15:09 940 Marime text
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa sprijină programul ”Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în perioada 7- 11 aprilie 2014, săptămână dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare. Scopul acestui program este implicarea preşcolarilor, elevilor şi cadrelor didactice în activităţi care să corespundă intereselor şi preocupărilor diverse ale acestora. În perioada desfăşurării acestor activităţi, subunităţile de pompieri vor primi vizita unor copii şi a unor cadre didactice din cadrul a 36 de unităţi de învăţământ din judeţul Constanţa.

Astfel, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa vor prezenta tehnica de intervenţie din dotare precum şi aspecte legate de prevenirea situaţiilor de urgenţă şi regulile de comportament în cazul producerii acestora, în cadrul unor acţiuni care se vor desfăşura în subunităţile inspectoratului, după cum urmează:
  • Detaşamentul Constanţa Oraş: 07 – 11.04.2014, ora 09.00 – 11.30;
  • Detaşamentul Constanţa Palas: 07 – 11.04.2014, ora 09.00 – 11.30;
  • Detaşamentul Constanţa Port: 09.04.2014, ora 10.30 – 11.30;
  • Secţia Mangalia: 08.04.2014, ora 09.00 – 11.30;
  • Staţia Tuzla: 08.04.2014, ora 09.00 – 10.30;
  • Detaşamentul Cernavodă: 09.04.2014, ora 09.00 – 11.30;
  • Detaşamentul Medgidia: 09.04.2014, ora 09.00 – 11.30.
Jurnaliştii interesaţi pot participa la oricare dintre activităţile desfăşurate în subunităţile enumerate anterior.
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii