Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:27 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Guvernul aprobă Programul de Convergenţă 2012

ro

18 Apr, 2012 22:54 566 Marime text

Guvernul a aprobat, prin memorandum, Programul de Convergenţă 2012. Documentul prevede ca principal obiectiv reducere graduală a deficitului structural, astfel încât, până în 2014, să ajungă la un nivel de cel mult 0,7 % din PIB. „În acest fel se poate ilustra capacitatea României de a se încadra, începând din anul 2013, în obiectivul bugetar pe termen mediu, ceea ce corespunde prevederilor Tratatului privind Stabilitatea, Coordonarea şi Guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare" a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Potrivit Programului de Convergenţă 2012, cererea internă va reprezenta principalul motor al creşterii economice pentru acest an. „Îmbunătăţirea ocupării şi o inflaţie mai redusă vor susţine creşterea veniturilor şi vor contribui la revigorarea consumului privat", a adăugat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Inflaţia pentru anul 2012 este prognozată să se menţină la un nivel redus, de 3,5%, în intervalul ţintă al Băncii Naţionale a României.

De asemenea, se prevede îmbunătăţirea politicilor în domeniul investiţiilor, continuarea politicii de reducere şi prevenire a apariţiei de arierate şi îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste.

Programul de Convergenţă 2012 este concordant cu obiectivele asumate în Programul de Convergenţă pe termen mediu şi lung, respectiv: atenuarea ciclicităţii economiei, reducerea presiunilor inflaţioniste, limitarea deficitelor externe şi menţinerea angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015. În ceea ce priveşte cadrul macro-economic pe termen mediu 2013-2015, Dan Suciu a declarat că se estimează creşteri ale Produsului Intern Brut între 3,1 şi 3,9 %. Referindu-se la finanţele publice, Dan Suciu a afirmat că, pe termen mediu, obiectivul specific al politicilor bugetare este reprezentat de ajustarea în continuare a deficitului bugetar, ţintele planificate fiind de 2,3% din PIB în 2012, 1,5% în anul 2013, 1,2% în 2014, 0,9% în anul 2015, cifre calculate conform metodologiei ESA.

Biroul de presă

Ti-a placut articolul?

Comentarii