Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COMUNICAT DE PRESĂ - Guvernul României - 12.08.2014

ro

12 Aug, 2014 16:26 1614 Marime text
Primul-ministru Victor Ponta a efectuat, astăzi, o vizită pe platforma maritimă Ocean Endeavor din zona românească de ape adânci a Mării Negre unde companiile ExxonMobil și Petrom efectuează foraje de explorare pentru zăcămintele de gaze naturale. Operațiunile se desfășoară la Sonda Domino 2 din perimetrul Neptun situată la aproximativ 200 kilometri în larg și la o adâncime de aproximativ 800 de metri.

Primul-ministru a fost însoțit de Rocky Becker, Vice-președinte al Companiei ExxonMobil Exploration și Clay Vaughn,Vice-președinte pentru proiecte de mare adâncime al ExxonMobil. De asemenea, a fost prezent și ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Premierul Victor Ponta a subliniat interesul Guvernului României de a stimula investițiile în sectorul petrol și gaze naturale, inclusiv în perimetrele din Marea Neagră. „Aceste resurse vor avea o contribuție esențială la securitatea energetică a României și de aceea Guvernul va continua să sprijine investițiile importante pe care ExxonMobil, Petrom și alte companii le dezvoltă în această perioadă în zona românească a Mării Negre” a declarat primul-ministru Victor Ponta.

Primul-ministru Victor Ponta a salutat intențiile companiei ExxonMobil de a fi prezentă pe piața de gaze din România și a încurajat accelerarea programului de foraje desfășurat de consorțiul ExxonMobil-Petrom. De asemenea, a fost apreciată cooperarea dintre acest consorțiu și compania națională de transport al gazelor naturale, Transgaz, pentru cuplarea resurselor din Marea Neagra la piața de gaze din România, conform Acordului încheiat între aceste companii.

Cu prilejul vizitei pe platforma Ocean Endeavor, premierul Victor Ponta a apreciat numărul important de specialiști și muncitori români din echipa care efectuează lucrările și a încurajat atragerea în continuare a lucrătorilor români în proiectele energetice offshore.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii