Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Excelenta Sa domnul Rab Nawaz Khan, Ambassadorul Pakistanului in vizita la Palatul Camerei de Comert

ro

05 Nov, 2010 18:26 1244 Marime text
Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, Excelenta Sa dl. Mihail M. Vlasov a primit vizita de curtoazie a Excelentei Sale dl. Rab Nawaz Khan,, Ambasadorul Republicii Pakistan la Bucuresti.

In cuvantul de bun venit adresat oaspetelui pakistanez, presedintele CCIR a mentionat bunele relatii traditionale dintre Romania si Pakistan, adaugand ca volumul schimburilor comerciale dintre cele doua tari nu este insa la un nivel foarte ridicat.

In contextul bunelor relatii comerciale pe care Camera Nationala le-a stabilit cu birourile economice ale ambasadelor acreditate la Bucuresti, E.S. dl. Mihail M. Vlasov a mentionat infiintarea in urma cu un an a unui Birou al Investitorilor care are menirea, ca impreuna cu Biroul Relatii Externe, sa vina in intampinarea oamenilor de afaceri straini care doresc sa investeasca in Romania, dar si a oamenilor de afaceri romani care doresc sa-si dezvolte afacerile in strainatate.

La randul sau, E.S. dl. Rab Nawaz Khan, ambasadorul Pakistanului a tinut sa multumeasca pentru primirea calduroasa de care s-a bucurat si a subliniat buna colaborare la nivel economic dintre Romania si Pakistan, nivelul schimburilor comerciale actual situandu-se la 21 milioane dolari - exporturi ale Pakistanului si 58 milioane dolari - reprezentand exporturile Romaniei.

Presedintele CCIR a inmanat oaspetelui sau catalogul Romexpo, companie specializata in organizarea de tirguri si expozitii in Romania si strainatate pentru a fi pus la dispozitia oamenilor de afaceri pakistanezi care doresc sa-si promoveze afacerile.

In incheierea intalnirii, Excelenta Sa dl. Mihail M. Vlasov a tinut sa-i mentioneze E.S. ambasadorul Pakistanului despre evenimentul de gala traditional organizat de Palatul Camerei de Comert la inceputul fiecarui an, in onoarea corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, adaugand ca asteapta cu deosebita placere sa-l revada cu aceasta ocazie.

Birou Imagine Sistem Cameral

Directia Relatii Publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii