Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:58 25 04 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Vizita delegaţiei Serviciului Public de Ocupare din Serbia Drobeta Turnu Severin, 5 aprilie 2017

ro

05 Apr, 2017 11:55 719 Marime text
Astăzi, la sediul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor Mehedinţi, se desfăşoară lucrările reuniunii delegaţiilor Serviciilor Publice de Ocupare din Serbia şi din România.
Evenimentul, deschis de preşedintele ANOFM, Cristiana Barbu, şi de reprezentanţii autorităţilor locale, are ca principal obiectiv dezbaterea şi schimbul de informaţii şi experienţă pe teme de actualitate precum: profilarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă, cooperarea între serviciile publice şi serviciile private de ocupare, consolidarea colaborării cu angajatorii, sprijin pentru antreprenoriat, formarea profesională a şomerilor, mobilitatea forţei de muncă între cele două ţări.
De asemenea, sunt analizate posibilităţile colaborării în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană, în mod special proiecte în care pot fi implicate agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă din zonele transfrontaliere.
La finalul întâlnirii, delegaţia sârbă condusă de Zoran Martinović, directorul Serviciului Naţional de Ocupare, va vizita Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinţi.
Reuniunea reprezentanţilor celor două Servicii Publice de Ocupare se desfăşoară ca urmare a semnării Declaraţiei comune între Ministerul Muncii din România şi cel din Serbia, în data de 10 noiembrie 2016, demers care urmăreşte consolidarea şi extinderea cooperării între cele două state, în domeniul de competenţă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii