De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
02:28 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Din averea şefului Secţiei Clinice Dermatovenerologie, Gheorghe Nicola - terenuri, conturi bancare şi bani din congrese medicale (document)

ro

22 Sep, 2016 00:00 2684 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Aşa cum reiese din declaraţia de avere completată în luna mai 2016 de şeful Secţiei Clinice Dermatovenerologie - Secţie Exterioară din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, lector universitar dr. Gheorghe Nicola deţine, împreună cu soţia, două terenuri intravilane de 500 mp fiecare, ambele situate în Constanţa. La acestea se adaugă o casă de locuit de 285,84 mp.
 
Gheorghe Nicola conduce un automobil Volkswagen Passat, fabricat în 2007. La rubrica „Active financiare“ sunt menţionate mai multe depozite şi conturi curente: 334.796 de lei, 16.821 de dolari şi 53.368 de euro. În anul fiscal 2015, acesta a câştigat 14.421 de lei de la Universitatea „Ovidius”, 39.821 de lei de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 31.569 de lei de la Policlinica cu Plată, 8.568 de lei de la Cabinetul Medical Individual şi 15.173 de lei de la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Soţia sa a obţinut 25.000 de lei de la Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. La bugetul familiei se adaugă suma de 360 de lei, provenită din arenda unui teren agricol.
 
Şeful Secţiei Clinice Dermatovenerologie - Secţie Exterioară din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, lector universitar dr. Gheorghe Nicola, a mai încasat 41.413 lei din consultanţă ştiinţifică în domeniul medical, studii clinice, drepturi de autor, convenţii civile, 50.331 de lei din sponsorizări pentru participări la congrese şi conferinţe medicale.
 
Potrivit declaraţiei de interese completate în luna mai 2016, lect. univ. dr. Gheorghe Nicola a mai obţinut 22.833 de lei pentru contracte speaker, contracte de studii clinice şi convenţii civile. Precizăm că Gheorghe Nicola nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese completate în anul 2016 de şeful Secţiei Clinice Dermatovenerologie - Secţie Exterioară din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa, lector universitar doctor Gheorghe Nicola. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii