Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
18:25 07 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară La început a fost cea mai modernă fabrică din România. Acum e scoasă din serviciu (galerie foto)

ro

15 Nov, 2016 00:00 6480 Marime text
La 13 noiembrie 1929, la Constanţa era inaugurată prima brutărie mecanică aparţinând lui Alecu Sacmari, preşedintele breslei brutarilor. Numeroasa asistenţă a admirat instalaţiile mecanice: marele cuptor cu două etaje - de fabricaţie germană -, firma Herman Bertram din Halle. Noua brutărie mecanică simplifica munca şi diminua mâna de lucru, asigurând şi o mare curăţenie la fiecare loc de muncă. A. Sacmari mai deţinea la acea dată un malaxor electric şi o sită pentru cernerea făinii, de asemenea mecanică. Moara se afla pe strada Mircea 106, iar imobilul avea ca anexe un dormitor pentru calfe, un depozit, o cameră de baie. Aceste amănunte le aflăm de la redactorul publicaţiei Dobrogea Jună (25, nr. 229).
 
La acea data, la Constanţa funcţionau două categorii de mori: cele sistematice mixte - A. Damadian, Gloria şi Dobrogeana, cea din urmă având o capacitate de trei vagoane pe zi. Mai funcţionau două mori ţărăneşti - una a lui N. Buzdugan, de la Mamaia, care avea o producţie de o jumătate de vagon, şi o alta a lui Ivan Nadelencu, din Anadalchioi, care măcina numai mălai.
 
Indicele de mecanizare în industria morăritului şi panificaţiei ajunsese în 1955 la 50% şi abia în 1960 la 80%, ceea ce însemna folosirea primelor malaxoare, dospitoare şi cuptoare electrice.
 
În 1957 au fost puse în funcţiune două fabrici de pâine, la Eforie Sud şi la Mangalia, fiecare cu o capacitate de 14 tone/24 de ore, iar în 1960 a intrat în funcţiune noua fabrică de pâine din Constanţa, cu o capacitate de 40 de tone. Este cea care în aceste zile şi-a predat mandatul şi este supusă demolării.
 
Fabrica era amplasată în Obor, o zonă de bun vad comercial. Prin faţa ei trecea o linie de cale ferată care delimita două cartiere mărginaşe ale oraşului: Mihail Coiciu, rebotezat Poporului, şi Anadalchioi. Astăzi, cele scrise mai sus sunt o necunoscută pentru majoritatea populaţiei Constanţei, care localizează obiectivul despre care scriem la ICIL.
 
Fabrica, aflată acum în proces de demolare, era utilată cu maşini, instalaţii şi agregate din ţară şi din URSS, dar câteva maşini proveneau din RF Germania. Producţia unui cuptor era de 8.000 kg/24 de ore pâine neagră de un kilogram. Fabrica fusese proiectată şi construită pentru a produce numai pâine neagră de un kilogram, format rotund. Începuse desfiinţarea umilitoarelor cartele la pâine, haine, combustibili. Trecerea la desfiinţarea cartelelor la pâine s-a făcut treptat, rămânând pâinea neagră raţionalizată, specialităţile fiind la liber, evident, într-o anumită cotă de făină.
 
Noua fabrică de pâine din Constanţa a fost - până la construirea combinatului de panificaţie - cea mai modernă întreprindere de acest fel din România.
 
Oraşul propriu-zis era împărţit în 15 cartiere: oraşul vechi, incinta portului, oraşul nou, Ahilea Mihail, Tăbăcărie, Palazu Mare, Anadalchioi, Mihail Coiciu, Obor, Viile Vechi, Kilometrul 5, Viile Noi, Medeea, Filimon Sârbu, Palas CFR. Cartierele ocupau o suprafaţă de 7.300 ha, dintre care 1.100 ha oraşul vechi, 120 ha incinta portului şi 6.600 celelalte cartiere.
 
De la 1 ianuarie 1959 făceau parte din cuprinsul oraşului Constanţa şi staţiunile Agigea, Eforie, Vasile Roaită, Techirghiol, Mamaia, precum şi Năvodari şi Ovidiu. De reţinut că la 15 iunie 1961 se înfiinţează Întreprinderea „Dobrogea”, cu sediul în oraşul Constanţa, organizată în conformitate cu Decretul nr. 199/1949, subordonată Comitetului de Stat pentru Valorificarea Produselor Agricole. Decizia poartă semnătura lui Ion Gheorghe Maurer.
 
Obiectul acestei întreprinderi este prelucrarea grâului, fabricarea pâinii, a produselor speciale de panificaţie şi a biscuiţilor. Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Române emite, la aceeaşi dată, Hotărârea nr. 376, privind construirea unui complex de morărit - panificaţie în oraşul Constanţa şi a unei mori în oraşul Medgidia, regiunea Dobrogea: „Se aprobă amplasarea şi construirea în Oraşul Constanţa, pe terenul de la Sud - Est de staţia Palas, a unui complex de morărit şi panificaţie, compus din: moară pentru prelucrat grâu, cu o capacitate de 220 to/24 ore, cu termen de punere în funcţiune trimestrul IV/1961; fabrica de pâine cu o capacitate de 80 to/24 ore, cu secţia de biscuiţi, având o capacitate de 10 to/24 ore, cu termen de punere în funcţiune în trimestrul II/1962”.
 
De la început s-a dorit ca lucrarea să fie executată cu sprijinul specialiştilor străini. Au fost preferate două firme din Italia, cu bună tradiţie şi cu o ofertă deosebit de atractivă. Cu siguranţă, au primat motivele politice. Indicaţia fusese clară - tehnica cea mai nouă. Ca o revanşă nedeclarată la anii în care totul în România purtase amprenta made in URSS. Şi poate pentru a reînnoda o tradiţie, căci, în perioada interbelică, toate utilajele pentru morărit şi panificaţie veneau din Austria, Germania, Anglia, Elveţia. Decizia a fost clară: să se construiască unităţi de referinţă tehnică şi organizatorică. Au concurat astfel la această realizare firme de renume mondial: Verner Schraiderer din Germania, Buhrer din Elveţia, Simon din Anglia, Orlandi şi Braibandi din Italia. Se pare că preferinţa pentru Italia a fost determinată de generozitatea băncilor italiene, care au acordat credite avantajoase, pe termen lung şi cu dobândă mică. Aproximativ 10 milioane de dolari s-au alocat în aceşti doi ani, 1960-1962, în industria de morărit şi panificaţie. Modernizarea nu s-a impus numai în acest sector, ci în întreaga industrie alimentară: au fost construite sau retehnologizate fabrici de lapte şi ulei, abatoare, fabrici de bomboane, instalaţii de vinificare.
 
Era astfel prima colaborare a firmelor OCRIM şi Orlandi cu o ţară din lagărul socialist şi opţiunile românilor le ambiţionau să facă o bună impresie din toate punctele de vedere.
 
Zona industrială a Constanţei fusese marcată mai întâi de Fabrica de Celuloză, prima fabrică ridicată în 1959 pe un teren arabil.
 
„Locuind cu părinţii mei în cartierul Medeea, vedeam cum se ridică pe schele fabrica şi mă bucuram că voi avea cândva un loc de muncă”, ne povestea, la semicentenarul complexului, Dumitru Olteanu, unul dintre cei mai vechi salariaţi ai morăritului. „Celuloza se ridicase prima. Pe strada mea circulau şi maşini, dar şi care trase de boi care duceau paiele, materia primă, pentru noua fabrică de hârtie. Se ridicaseră mai apoi, lângă Celuloză, şi linia ferată, şi Gara Palas. Marea grădină a CAP-ului avea un izvor cu apă rece şi bună. Ne potoleam setea la el, era ca o mică comoară ştiută doar de noi, copiii cartierului Medeea. Mai târziu, izvorul a intrat în patrimoniul neînregistrat al morii, îl captam cu două pompe şi-l foloseam la spălatul grâului. Dar debitul lui era foarte mare şi eram nevoiţi să-l dăm şi în canalizare. Aş spune că acest izvor cu apă bună a dat viaţă la propriu fabricii, a fost semnul nostru de puritate şi permanenţă. Mai zbenguie şi astăzi pe sub pavimentul asfaltului…”

Ti-a placut articolul?

Comentarii