Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:03 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară 155 de ani de la naşterea dramaturgului. Pe urmele lui Caragiale la mare

ro

31 Jan, 2017 00:00 2401 Marime text
„Suntem în anul 1902. Caragiale, descins de câteva minute la Constanţa, se duse la lustragiu, să-şi facă ghetele. (...) Între Caragiale şi lustragiu începu acest dialog:
- Marea Neagră e mare, Osmane?
- E mare, bre! răspunse Osman.
- Dar Dunărea o cunoşti, Osmane?
- O cunoşti, bre, văzut Cernavodă, îngâimă Osman.
Bătrânul Osman, om cu păr alb şi necazuri, nu prea avea chef de vorbă şi se zorea să termine lustruitul ghetelor. Dar Caragiale nu-i dădea răgaz:
- Da’ Dunărea e mare?
- E mare! răspunse Osman.
- Păi dacă Dunărea e mare, Marea cum e?
- E mare, bre, răspunse Osman.
Iar Caragiale:
- Nu mai înţeleg nimic, Osmane, cine e mare? Marea sau Dunărea?
- Dunărea e mare, bre, şi Marea e mare.
Întrebările insistente ale lui Caragiale şi răspunsurile din ce în ce mai încurcate ale bătrânului tătar mai durară câteva minute, într’un zig-zag de replici demne de logica lui Eugen Ionescu, după care, nemaiînţelegând nimic, încălzit şi plin de nervi, bătrânul se ridică în picioare ofensat, lăsându-l pe Caragiale cu o gheată lustruită şi alta nu. Îşi luă mica lui prăvălie ambulantă, cu perii şi creme, şi porni bombănind. Din celălalt colţ al străzii, se răsti la Caragiale:
- Marea - mare, bre... Dunărea - mare, bre... Tu: pezevenghi mare...“ (evocare   transcrisă din „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman, apărută la Roma, în 1969).
 
În nuvela „Două lozuri“, scrisă în anul 1898, I.L. Caragiale  inova o Loterie a „Societăţii pentru fundarea unei Universităţi Române în Dobrogea, la Constanţa“ şi o alta a „Asociaţiunii pentru fundarea şi înzestrarea unui Observatoriu Astronomic la Bucureşti“. O găselniţă scriitoricească! Dar ce l-a determinat pe vizionarul dramaturg să folosească această denumire în anul 1898? De ce se gândea la o universitate pentru Dobrogea? Ce afinităţi avea cu oraşul Constanţa?
 
Cu siguranţă, dramaturgul a fost bine-cunoscut în oraşul de la malul mării. Prezenţa lui frecventă aici are legătură cu înfiinţarea Cercului literar „Ovidiu“ la Constanţa, la 28 ianuarie 1898, din iniţiativa  „unui număr însemnat de tineri inteligenţi“. Scopul cercului era înfiinţarea unei biblioteci universale, susţinerea unor conferinţe literare şi ştiinţifice, fondarea unei şcoli de adulţi şi întemeierea unei reviste literare. Preşedinte şi fondator al mişcării, Petru Vulcan. Membrii cercului erau în număr de 101.
 
Momentul inaugural este descris cu amănunte de presa vremii: „Sala clubului tinerimii comerciale, unde a avut loc serata literară, era împodobită cu steagurile primăriei, cu brazi şi o mulţime de glastre cu flori, cu portretul lui Ovidiu pictat de d-l M. Constantinescu, membru al cercului, anume pentru această ocazie, cu portretele suveranilor etc. A asistat un public compus din tot ce are oraşul nostru mai select: ofiţeri superiori, doamne, domnişoare etc., în număr de peste 350 („Istrul“, I, nr. 8, 5 februarie 1898, 2).
 
Inaugurarea bibliotecii s-a făcut în acelaşi an, la 8 septembrie, public, în Piaţa Ovidiu din Constanţa, fiind urmată, la numai o săptămână, de apariţia primului număr al revistei „Ovidiu“. A fost numit un comitet onorific, din care au făcut parte, prin consimţământul lor, personalităţi remarcabile ale vremii, precum: Grigore Tocilescu, I.L. Caragiale, Spiru Haret, V.A. Urechia ş.a.
 
Înfiinţată la 15 septembrie 1898, „Ovidiu“ a fost prima revistă culturală la Constanţa. Editată la început bilunar, iar apoi lunar, în câte 16 pagini format A4, revista a cunoscut trei serii: prima, între 15 septembrie 1898 şi 1 februarie 1900, a doua, între 1 martie 1902 şi septembrie 1906, şi a treia, între 15 mai şi 30 iulie 1910.
 
„Prin această revistă, primul organ literar al Dobrogei, tindem a răspândi cultura, cu deosebire în Dobrogea, stabilind o convieţuire intelectuală cu corpul profesoral urban şi rural, şi înlesnind mai ales acestuia din urmă putinţa unei culturi mai întinse, prin mijlocul bibliotecei universale ce am fondat la Constanţa“, scria Petru Vulcan în articolul-program.
 
Revista „Ovidiu“ a avut încă de la început abonaţi la Bucureşti, Oradea, Craiova, Focşani, Brăila, Muscel, Putna. Unul dintre cei doi preşedinţi de onoare ai cercului „Ovidiu“ este ales I.L. Caragiale. La scrisoarea de propunere, se grăbeşte să răspundă: „Domnule preşedinte, ca om de litere şi publicist trecut de vârsta tinereţii, mărturisesc drept că am ajuns foarte simţitor la măguliri, mai ales când vin din parte autorizată, din partea unor oameni mai presus de nivelul intelectual comun, din partea unor tineri confraţi talentaţi şi însufleţiţi de dragostea literaturii naţionale.
 
Astfel, onoarea ce mi-a făcut Cercul literar «Ovidiu», numindu-mă între membrii săi de onoare, mă atinge cu deosebire. Mă grăbesc, dar, a vă ruga să comunicaţi Cercului, viea mea mulţumire ce am simţit primind adresa dv. Fiţi siguri, iubiţi confraţi, că după mijloacele mele nu voiu pregeta să dau concursul meu pentru propăşirea bunei şi folositoarei instituţiuni de cultură românească pe care aţi înfiinţat-o în noua Tomis. I.L. Caragiale“.
 
„Caragiale, meşter în ale condeiului, e şi mai meşter în ale vorbirii. Mi-a interzis să-l poreclesc ilustru, şi, cu toate acestea, ce mare este acest artist!“, scria Petru Vulcan.
 
Invitaţia fusese lansată după ce, într-o zi de joi, 22 octombrie 1898, I.L. Caragiale ţinuse la Constanţa, în folosul bibliotecii Cercului literar „Ovidiu“, conferinţa cu titlul „Despre seriozitate”. Cazinoul comunal - cel vechi, făcut din paiantă, este oferit gratuit de primarul comunei, E. Schina. Cronicarul scria: „Era literalmente plin de lume distinsă”. Precizând că „fondul conferinţei a fost alcătuit din propriile sale observaţiuni şi din impresiuni ce i-au lăsat lumea externă, după însăşi spusa conferenţiarului“, Petru Vulcan, editorul revistei „Ovidiu“, arată în cronica evenimentului şi alte aspecte ale prestaţiei dramaturgului.
 
„Românul e pasionat după politică: dimineaţa la cafenea face politică, vociferează, gesticulează cu Dreifus în gură. L’ajunge foamea, se repede la masă, şi după ce’ şi-a potolit foamea, iar la cafenea continuă şirul despre politică, şi când nu mai are ce consuma, începe cu o seriositate gravă, să strige.(...) Mai spune  că în ţara noastră atât de mică sub raportul întinderii şi populaţiei, în comparaţie cu celelalte ţări din Europa, se face prea multă politică…
 
O mamă e serioasă, când povăţuieşte pe fiul ei Costică să înveţe carte. Costică însă e ştrengar şi cam gros de cap, causă care-l face pe Costică să rămână repetent. Mama lui Costică se certă cu toţi profesorii: că cum se poate să nu ştie fiul ei? Ea nu poate suferi una ca asta, nu, nu, şi pace. Şi cucoana apilpisită bea soluţie de chibrituri. A fost serioasă cucoana în ceasul acesta din urmă? Nu!
 
Un mare proprietar, amic bun al d-lui Caragiale, îl invită la moşia sa. Proprietarul e foarte serios: nu joacă cărţi, nu se amestecă în politică, râde cu măsură şi la locul lui, e un model de gospodar.

Cum ajung la moşie, prima grije a proprietarului este să conducă pe Caragiale la grajd, să-i arate iepele sale de rasă îngrijite ca nişte demoasele de pension. Când să se aşeze la masă, îl duce într-o cenuşerie de la spatele conacului şi-l pofteşte la mămăligă cu ceva céapă... şi în loc de vin, apă din găléată próaspătă.
 
E serios - proprietarul meu? întreabă d-nul Caragiale. Ba e curată sclintéală, răspunse conferenţiarul, pentru un om cu sute de mii de lei, care se îngrijeşte de iepele din grajd ca de nişte demoasele, şi când e vorba de el şi de un musafir - se mulţumeşte să trăiască cu céapă. Banii sunt un mijloc în lupta pentru existenţă. Partea a doua a seratei a constat din lecturi literare cetite de Caragiale: «La Hanul lui Mânjóală» şi «Două bilete perdute»“.
 
La  Constanţa Caragiale avea un bun prieten, pe inginerul Zossima. Conacul său, la capătul bulevardului Regina Maria, spre Mamaia, era locul de întâlnire al unor cunoscute personalităţi româneşti, precum Vlahuţă, Delavrancea sau pictorul Grigorescu. Prezenţa lui Caragiale la conac transforma orice întrunire în mini-conferinţe despre teatru. Susţinând funcţionarea Bibliotecii universale a Cercului literar „Ovidiu“, el a donat o parte din volumele operelor sale.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii