Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:07 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Old Corner, preţuri de bun-simţ într-o atmosferă americană (galerie foto)

ro

23 Oct, 2015 00:00 1451 Marime text
Old Corner este situat pe strada Vasile Alecsandri numărul 7 din Constanţa. Arată a pub american, aşa cum îi sugerează şi numele. E amenajat în stil american, un concept destul de unitar şi de bine realizat. Locul e destul de mic, curat şi frumos.
 
Meniul este banal, cuprinzând felurile cel mai des întâlnite în restaurantele constănţene fără pretenţii. Au sandwich-uri (5 - 15 lei), salate (8 - 17 lei), ciorbe (9 lei), varză cu ciolan (15 lei), tochitură dobrogeană (23 de lei), fasole cu cârnaţi (15 lei), coastă de porc la cuptor (15 lei), preparate din pui (13 - 25 de lei), grill (3 - 15 lei), pizza (15 - 22 de lei), paste (18 - 20 de lei). Pe un desert dai între 6 şi 14 lei, o cafea costă 6 lei, iar un suc, 5 lei. Preţurile includ şi garnitura la preparatele care se pretează.
 
Mâncarea este obişnuită, dar nu e rea deloc. Am luat frigărui de pui cu legume (15 lei) şi cafea (6 lei). Cafeaua a venit imediat şi a fost o surpriză să văd ca pentru 6 lei beau o cafea foarte bună, cu lapte, şi am „bonus“ brioşe şi un pahar cu apă. Frigăruile nu au nimic original sau nemaivăzut, dar sunt foarte bune la gust şi bine făcute.
 
Preţurile sunt rezonabile, iar serviciul a fost foarte bun. Aşadar, Old Corner e un fel de pub american cu servire autohtonă. Un restaurant indicat pentru cei pe care îi apucă foamea în centru şi caută ceva convenabil din punct de vedere al raportului calitate-preţ.

Ce spune Registrul Comerţului

Old Corner funcţionează pe societatea Gelcosin SRL, înfiinţată în anul 1998, cu sediul în municipiul Constanţa, ce are ca activitate principală „transporturi rutiere de mărfuri“. Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului în data de 22 octombrie, capitalul social al firmei este de 10.000 de lei, iar asociatul unic şi administratorul firmei este Ionel Gabriel Gherghişan. Acesta mai figurează în Crisab Service Trucks SRL şi Gala Del Gusto SRL.
 
Potrivit vrajitorul.eu, la sfârşitul anului 2014, Gelcosin SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 3.971.166 de lei, un profit de 57.228 de lei şi 48 de salariaţi. La finele anului 2013, firma înregistrase o cifră de afaceri de 4.139.408 lei, un profit de 617.397 de lei şi 35 de salariaţi.

Informaţii utile

Facebook: www.facebook.com/pages/Old-Corner-Pub-bistro
Telefon: 0731 765 155
Locuri de parcare: Da
Wi-Fi: Da.

Ti-a placut articolul?

Comentarii