Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
05:17 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiaţi că...? Maestrul Ernest Maftei, unul dintre monştrii sacri ai filmului românesc...

ro

06 Mar, 2016 00:00 1248 Marime text


Actorul Ernest Maftei sauBădia, cum îi plăcea să i se spună,unul dintre monştrii sacri ai filmului românesc, s-a născut la data de 6 martie 1920.
 

„Pentru mine, singura zi specială de naştere este 6 martie 1920. După spusele părinţilor mei, ziua aceea începuse caldă şi luminoasă, drept pentru care tata a pornit la câmp să are, dar după-amiază, vremea, cu capriciile ei, a adus o ninsoare extraordinară, obligându-l să se întoarcă acasă. Odată ajuns, bucuria i-a fost imensă. Se născuse Ernest Maftei, adică eu”, spunea Bădia atunci când povestea despre venirea sa pe lume.

 
Viitorul actor a terminat Şcoala Normală din Bacău, dar şi-a continuat studiile la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi, unde a făcut patru ani de vioară. Tatăl său n-a fost deloc încântat când a auzit că se face actor şi l-a întrebat: „O să ajungi la circ?”.
 
Ernest Maftei a debutat, în 1953, în filmul "Nepoţii gornistului", dedicându-şi viaţa micului ecran. Cariera sa artistică include peste 70 de pelicule, printre acestea numărându-se "Iarba verde de acasă" (1977), "Vlad Ţepeş" (1979), "Dumbrava minunată" (1980), "Tusea şi junghiul" (1991), "Păcală se întoarce" (2006). Alături de Colea Răutu şi de alţi actori, Ernest Maftei a înfiinţat Uniunea Cineaştilor din România.
 
Marele actor a murit la vârsta de 86 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul.
 
Sursa foto: Cinemagia

Ti-a placut articolul?

Comentarii