Ştiaţi că...? Astăzi, Horaţiu Mălăele...
Ştiaţi că...?: Astăzi, Horaţiu Mălăele...
01 Aug, 2014 12:27
ZIUA de Constanta
2142
Marime text
2142
Marime text
Născut în aceeaşi zi cu maestrul Tudor Gheorghe, cunoscutul actor român Horaţiu Mălăele împlineşte vârsta de 62 de ani. Originar din Târgu Jiu, Horaţiu-Valentin Mălăele, pe numele lui complet, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, clasa profesorului Octavian Cotescu. Ulterior, a jucat la teatrul din Piatra Neamţ în spectacole precum „Tinereţe fără bătrâneţe” „Slugă la doi stăpâni”, „Muntele”.
Din anul 1982, Mălăele a regizat spectacole de teatru, dintre acestea amintim „O sărbătoare princiară”, „Puricele”, „Carlo contra Carlo”, pentru care a fost distins cu premiul Festivalului Comediei Româneşti în anul 1994. Totodată, a regizat şi filme, cum ar fi „Pălăria” sau „Nunta mută”. În lunga sa carieră de actor, a jucat în peste 50 de filme. Ca pictor şi caricaturist, Horaţiu Mălăele a expus peste 3.000 de caricaturi în 36 de expoziţii naţionale, dar şi internaţionale.
În ceea ce priveşte viaţa personală, este căsătorit şi are doi copii, Bogdan şi Ciprian.
Pe site-ul oficial al lui Horaţiu Mălăele este prezentat decalogul artistului: „Nu îţi crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreţinut şi uşor de depistat.
Fii prietenul duşmanilor tăi. Un proverb islamic spune ca: << numai iubindu-i poţi să-i distrugi. >>
Rămâi modest. Dar fă în aşa fel ca lucrul ăsta să se ştie. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.
Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenţionat. Impune un principiu: am dat doi paşi înapoi ca să-mi pot lua avânt.
Nu fura pe nimeni. Dacă o faci, schimbă obiectul într-o altă podoabă.
Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îţi trebuie unanimitate.
Nu-ţi explica greşelile. Învăluie-le în mister şi abstracţiune. Nu schimba mare lucru, dar derutează.
Nu te întinde prea tare. Rişti să-ţi pierzi controlul graniţelor.
Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiţie şi frustrare. Îţi pierzi vremea, iar lor le creezi scop.
Dacă nu reuşeşti, modelează-ţi existenţa după principiul: << Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple.>> Este o dură, dar relaxantă fatalitate."
Sursa foto: ziarulmetropolis.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


