De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
18:22 29 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Sănătate Laptele, un aliment ideal pentru orice categorie de vârstă

ro

30 Aug, 2015 00:00 562 Marime text
Valorea nutriţională pe care laptele o are îl transformă într-un aliment ideal pentru orice categorie de vârstă. El conţine importante surse de calciu, fosfor, potasiu, vitaminele A, B şi D, dar şi proteine cu valoare biologică mare. Consumul zilnic de lapte ţine la distanţă afecţiuni serioase precum osteoporoza sau fracturile pe oase fragile. Laptele, totodată, combate anemia, stările depresive, migrenele şi lipsa poftei de mâncare. Datorită conţinutului bogat în calciu, fosfor şi magneziu, laptele participă la fortifierea întregului sistem osos şi la păstrarea dinţilor sănătoşi. Laptele este, de asemenea, o băutură hidratantă, reprezentând o variantă excelentă de hidratare după un antrenament sportiv.

Bogat în antioxidanţi, laptele poate fi folosit într-o mulţime de tratamente cosmetice. El hidratează şi regenerează pielea, lăsând-o mai luminoasă decât oricând. Se recomandă alegerea unui lapte mai gras. Două-trei ceşti de lapte se adaugă în cada în care urmează să faci baie. Se stă în apa cu lapte în jur de 15-20 de minute, apoi se face duş, iar pielea va fi mai albă şi mai luminoasă. Şi pentru a scăpa de stratul de celule moarte de la suprafaţa pielii se poate folosi laptele. În acest sens, se amestecă o ceaşcă de lapte cu trei linguri de fulgi de ovăz măcinaţi şi se aplică masca obţinută pe faţă, masând uşor. Granulele ovăzului curăţă porii, iar laptele hrăneşte tenul. După ce masca s-a uscat pe faţă, se îndepărtează cu apă călduţă. În cazul în care ai pete pigmentare, pune puţin lapte pe o dischetă demachiantă şi tamponează zonele afectate. Lasă laptele să se usuce peste noapte şi spală-te de dimineaţă.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii