Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
03:44 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Săptămâna OBSERVĂRII FOAMEI

ro

29 Mar, 2016 09:35 990 Marime text



CE MĂ ”HRĂNEȘTE” cu adevărat?

Tot jucându-mă cu aspectele ”copilului interior” pe care le-am resimțit întreaga săptămână care a trecut – a apărut o temă importantă – cu care m-am confruntat din primele ore ale venirii mele pe pământ: FOAMEA!

Ființele umane au multe NEVOI interioare – și FOAMEA – ca senzație – indică existența unor „neîmpliniri” la multe nivele.

FOAMEA are în spatele ei FRICA, mai ales FRICA DE MOARTE (prin ”inaniție”).

Cel mai des, FOAMEA este MULT MAI MULT decât o senzație fizică (care, de multe ori, este ACIDOZĂ și nu FOAME –  dar asta discutăm noi într-o lecție întreagă în Școala Sănătate 5D – despre ”definirea senzației de FOAME”).

FOAMEA ne arată GOLURILE – LIPSURILE – NEÎMPLINIRILE – NEVOILE interioare.

Mâncarea are dimensiuni personale și emoționale IMPORTANTE – de NE-NEGLIJAT – dimensiuni descoperite de noi toți, cei aflați în aventura vindecării.

Scopul călătoriei noastre pe pământ este ÎMPLINIREA interioară – NU UMPLEREA STOMACULUI!

În perioada ABUNDENȚEI MATERIALE în care trăim în prezent, pentru mulți dintre noi nu se mai pune problema ”supraviețuirii” – AVEM MULT MAI MULTĂ MÂNCARE DECÂT AVEM, CU ADEVĂRAT, NEVOIE.

AVEM ATÂT DE MULTĂ MÂNCARE – încât am ajuns să ne ”umplem” cu mâncare nu doar ”golurile” fizice (foamea stomacului), ci și cele emoționale sau mentale.

FOAMEA apare continuu în viața noastră, aproape în fiecare moment al zilei – dar ea nu ne semnalizează doar nevoia fizică de consum alimentar (deși, de cele mai multe ori EXACT asta facem! – la primele semnale de ”disconfort” – ne UMPLEM corpul fizic cu tot ce găsim ”la îndemână” și considerăm că ar fi ”alimente”).

Dar a sosit momentul să ne definim mai clar noțiunea de FOAMEA – și este ceea ce vă propun pentru această săptămână.

Experiența FOAMEI este atât de profundă, de primitivă și de răspândită în existența noastră pămânească, încât avem nevoie de o perioadă de timp să o observăm, înțelegem, evaluăm și mai ales, să-i explorăm DIMENSIUNILE ENERGETICE, dincolo de starea fizică propriu-zisă.

FOAMEA ARE MULTE COMPONENTE, pe care vă invit să le explorați întreaga săptămână.

Cu DETAȘARE, CU BLÂNDEȚE, CU COMPASIUNE și mai ales, în stare de OBSERVATOR (adică FĂRĂ SĂ JUDECAȚI și FĂRĂ SĂ OSÂNDIȚI!) – fiți alături de propriile trăiri și încercați să le identificați în propriile experiențe.

1) FOAMEA ȘI TIMPUL

Abundența înseamnă să-ți oferi SUFICIENT TIMP!

TIMPUL ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ ”RESURSĂ” – care ne hrănește în profunzime.

Este important să avem suficient timp pentru ODIHNĂ – RELAXARE – pentru exerciții fizice – pentru a ne răsfăța la un spa – pentru plimbări și contemplarea Naturii – sau doar TIMP PETRECUT CU NOI ÎNȘINE pentru a ne conecta cu propriul organism, cu propriile nevoie, cu propriile stări interioare, cu propriile gânduri, frici, așteptări și nevoi.

TIMPUL este o RESURSĂ ESENȚIALĂ.

Când nu avem destul timp pentru noi înșine – ne simțim frustrați, nemulțumiți, furioși și desigur, FLĂMÂNZI!

Când suntem ”prinși” într-un serviciu (o ocupație) care ne ocupă 7-8 ore pe zi – fără să ne furnizeze satisfacția împlinirii scopului vieții noastre – NU AVEM DESTUL TIMP pentru noi înșine – este FOARTE CLAR!

Sau dacă ne înconjurăm de persoane așa-zise ”prietene” / prieteni – care nu sunt decât ”clienți ne-plătitori”, ce ne încarcă în fiecare zi cu ”poveștile” lor și așteaptă mereu de la noi sprijin, susținere și mai ales TIMP să le dedicăm pentru propriile lor ”eliberări” – vom realiza că ne rămâne prea puțin timp pentru noi înșine.

Vom ști că relațiile în care suntem ne ”înfometează” – atunci când vom constata că aceste relații sunt ”uni-direcționale” – oamenii doresc doar o continuă ATENȚIE și ajutor pentru propriile drame.

În același timp, acești oameni NU DORESC AJUTOR, nu acceptă sugestii, nu fac nici un efort să iasă din dramele în care sunt prinși. Și mai presus de toate, nu sunt interesați DELOC de binele celeilalte persoane.

Relațiile în care apare doar o EGOISTĂ SOLICITARE (continuă!) a atenției din partea unei părți – sunt relații care NE FLĂMÂNZESC și ne iau din timpul pe care l-am putea dedica refacerii (regenerării) sau vindecării noastre.

NE FLĂMÂNZIM CONTINUU lipsindu-ne de o resursă vitală: TIMPUL!

2) FOAMEA ȘI AUTO-AGRESIUNEA

Cea mai răspândită ”tehnică” de auto-agresiune este dialogul interior personal  referitor la faptul că ”NU MERIT să primesc tot ce simt că am nevoie – pentru că……nu sunt suficient de bun / de virtuos / de merituos. ”

FRICA DE A PRIMI este imensă la majoritatea oamenilor.

În copilărie am primit de atâtea ori mesajul că ”nu suntem buni”, că ”am făcut răutăți”, că ”nu merităm” să primim – încât toți creștem FLĂMÂNZI după ATENȚIA, LAUDA, APRECIERILE și mai ales ENERGIA celor din jur.

Frica de succes, frica de propria noastră putere, frica de a ne depăși ”zona de confort”, frica de a trece dincolo de ”barajele” mentale care ne țin în stare limitată de ”asta este” – sunt tot atâtea circumstanțe de ”flămânzire” emoțională. Și toate gândurile și stările emoționale produse de aceste frici declanșează și mențin ”auto-agresiunea” în mod continuu.

Cu cât mi-e mai frică de orice poate merge prost în viața mea – cu atât mai tare MI-E FOAME, mă simt ”golit” de energie și simt nevoia să mă ”ancorez” în ceva STABIL, în ceva care ”să mă împământeze” – să mă facă să mă simt FIXAT pe pământ.

3) FOAMEA ȘI CRITICA

FRICA DE CRITICĂ, frica de ridicol, frica de a nu se râde de tine – sunt printre cele mai mari BLOCAJE în viața noastră (toate sunt percepute ca ”AGRESIUNI” ale celorlalți la adresa noastră).

Din copilărie, din perioada noastră de ”învățare”, atunci când știm cel mai puțin și ne simțim atât de ”proști” comparativ cu cei din jur – sunt cultivate cu mult sârg aceste frici.

Părinții, educatorii, prietenii și chiar necunoscuții NE RIDICULIZEAZĂ, NE TACHINEAZĂ, RÂD DE NOI și mai ales, NE FAC ”SĂ NE RUȘINĂM” și să ne simțim prost în necunoașterea noastră.

”SIMȚUL UMORULUI” este folosit doar ca SATIRĂ VIRULENTĂ și ca IRONIE MUȘCĂTOARE în mod continuu.

Noi nu înțelegem că cei care fac asta doresc să se simtă EI mai bine, pe seama noastră (și a necunoașterii noastre evidente). DOAR SIMȚIM în profunzime DISPREȚUL ce se ascunde în spatele CRITICII, RIDICOLULUI, IRONIEI și ne accentuăm și mai tare senzația de necunoaștere și neștiință.

FOAMEA după acceptare, după iubire, după sprijin și susținere, nevoia de acceptare a RITMULUI LENT de învățare al ființei umane – se intensifică din copilărie.

Am văzut părinți și în special mame aflate într-o competiție NE-NATURALĂ cu privire la ”progresele” copiilor: ”al meu face pipi la oliță de la 4 luni” – ”al meu vorbește de la 7 luni” – ”al meu merge la serviciu de la 2 ani!” (etc etc).

Părinții își proiectează atât de tare propriile așteptări (și nereușite trecute) pe copii, considerându-i pe aceștia ”o prelungire” a lor, care poate să ducă la împlinire ce nu au reușit ei – încât în inconștiența lor – FORȚEAZĂ copiii să adopte comportamente ne-naturale.

Oamenii CRITICĂ ceea ce nu înțeleg și mai ales, ceea ce pare DIFERIT decât sunt ei obișnuiți.

De aceea oamenii îi critică pe cei de altă rasă, de altă orientare politică / religioasă sau sexuală decât ei.

Este mai simplu să te uiți la altul și să-l critici, decât să te uiți în oglindă și să nu-ți placă ce vezi.

Și să nu uităm și cel mai important amănunt: CÂND PRIMIM CRITICI, ÎNSEAMNĂ CĂ ȘI NOI CRITICĂM.

De mici copiii învățăm foarte rapid să facem precum adulții din jurul nostru. Așa încât, dacă vă plângeți că primiți critici și acuzații pe nedrept în viața voastră, în prezent, vă rog să vă observați cu atenție PROPRIUL COMPORTAMENT (și nu doar în relație cu ceilalți, ci și în relație cu voi înșivă).

Cu cât suntem mai critici, cu atât suntem mai flămânzi, mai ”nehrăniți”, mai goliți de energie.

4) FOAMEA ȘI CONTROLUL

Nevoia de ”control” vine din NESIGURANȚĂ și din FRICA CU PRIVIRE LA SUPRAVIEȚUIRE. Când trăim într-un mod ”familiar” – putem CONTROLA mai ușor circumstanțele (sau avem iluzia că putem). De aceea, atunci când ne ducem viața într-un mod repetitiv, făcând aceleași lucruri pe care știm să le facem bine, avem senzația că suntem ÎN CONTROL cu privire la viața noastră.

Când circumstanțele sunt nefamiliare, necunoscute, când ne întâlnim cu oameni diferiți, când ne confruntăm cu locuri, lucruri sau acțiuni necunoscute, ne simțim neîndemânatici, nu mai avem niciun control și ne amintim de copilăria nostră – în care am fost cândva (poate) ridiculizați și criticați pentru neștiință și necunoaștere.

ȘI atunci, apare FOAMEA – senzația familiară de ”gol”!

Dar dacă reușim să identificăm faptul că ”lipsa de control” înseamnă datul la o parte al EGO-ului și lăsarea în voia ghidării DIVINE – permițând ENERGIEI SĂ NE POARTE acolo unde avem de ajuns, pentru binele nostru înalt – vom descoperi cum acceptăm SĂ FIM HRĂNIȚI DE REALA SURSĂ DE NUTRIȚIE A LUMII: DIVINITATEA! IUBIREA!

Acceptarea faptului că NU NOI AVEM CONTROLUL asupra lucrurilor esențiale din viața noastră – în ciuda faptului că noi avem LIBERUL ARBITRU și putem accepta sau nu orice ni se oferă – înseamnă permiterea trăirii în stare tip PARADOX.

5) FOAMEA ȘI AMÂNAREA

Cu toții suntem de acord că există măsuri importante ce pot fi luate pentru a ne îmbunătăți viața. Cu toții suntem de acord că avem nevoie de mai multă odihnă, de mai mult timp de calitate petrecut cu noi înșine, cu cei iubiți. Cu toții ȘTIM că o dietă sănătoasă, mișcarea fizică, aerul curat și odihna sunt metode de vindecare și menținere a stării de sănătate.

Dar cu toții avem dificultăți în aplicarea practică a acestor metode.

Nu cunoașterea teoretică ne lipsește.

Ci APLICAREA PRACTICĂ a teoriei deja cunoscute.

AMÂNĂM CONTINUU aplicarea măsurilor care să ne facă viața mai bună și calitativ mai împlinită.

Amânăm să facem mișcare fizică, amânăm să ne odihnim, amânăm să mergem la un spa sau în călătoria pe care ne-o dorim – și tot așa, până la finalul vieții, amânăm să facem o mulțime din activitățile care ne-ar aduce, realmente, bucurie.

Și cu ce înlocuim nemulțumirile, frustrările și jelania interioară ce apar inerent datorită tuturor acestor amânări?

CU MÂNCARE.

Preferăm să petrecem ore întregi în fața televizorului (sau a unui ecran) și consumând alimente ce ne dau o stare de satisfacție pe moment – decât să ne adunăm energia și să începem să luăm măsurile pentru vindecarea interioară sau a vieții.

Este adevărat că ”măsurile” de vindecare NU SUNT UȘOARE, nu sunt rapide (necesită timp pentru a se obține rezultate) și mai ales, NU SUNT CONFORTABILE.

Pe când consumul unor alimente ”de confort” precum dulciurile, patiseria sau preparatele ”bunicii” sau ”mamei” – ne aduc stare de bine INSTANT (ce mai contează starea de acidoză după?).

Dacă vă uitați cu onestitate la propria viață, veți descoperi că apelați aproape zilnic la acest mecanism.

FOLOSIȚI FOAMEA pe post de ”motivație” pentru AMÂNAREA REALIZĂRII a ceva important. Și vă refugiați în mâncarea familiară – pentru senzația de confort IMEDIAT!

În timp ce scriam materialul de mai sus – și încercam să vă propun tuturor teme pentru meditație și reflexie, am descoperit pe rafturile unui supermarket (la Kaufland) o carte care mi-a atras atenția: ”Alimente care ucid creierul: cerealele, zahărul și  alți carbohidrați” scrisă de dr. David Perlmutter (un neurolog american) și Kristin Loberg (apărută la editura Litera în 2015).

În această carte am citit despre o mulțime de studii în care se incriminează TOATE CEREALELE (NU doar cele cu gluten) și carbohidrații de sinteză (tip zahărul alb sau fructoza din porumb) ca fiind principalele OTRĂVURI pentru CREIERUL NOSTRU – pentru sistemul nostru nervos central.

Cu alte cuvinte – suntem ținuți într-o stare continuă de CEAȚĂ MENTALĂ – și PSEUDO-HIPNOZĂ prin folosirea ZILNIC, de mai multe ori pe zi – a unor alimente care ne bulversează biochimia minții și a gândirii / rațiunii.

Am citit cărți scrise de nutriționiști în anii 1800 care susțineau aceleași lucruri. Și parcă s-a șters cu buretele toate semnalele lor de alarmă.

Dr. David Perlmutter susține că scoaterea grăsimilor din alimentație și creșterea procentului de carbohidrați preparați (cereale, făinoase și dulciuri) a dus la ”epidemia de prostie” extrem de răspândită la populația modernă! (nu se poate să nu o observați cu toții!).

Vă recomand să citiți cartea – tuturor celor interesați de înțelegerea echilibrării dietei.

Iar celor care nu au posibilitatea să citească cartea – le sugerez să testeze în cursul acestei săptămâni – dedicată explorării și observării senzației de FOAME – o dietă COMPLET FĂRĂ CEREALE (nici măcare cele așa zise sănătoase – precum orezul, hrișca, mei-ul, quinoa, porumbul etc etc), fără cartofi sau alți carbohidrați – și în schimb, cu GRĂSIMI SĂNĂTOASE zilnic – precum măsline (cât mai desărate), avocado (cât mai copt, mai moale și mai bio), nuci de cocos (de băut), sau cei care încă doresc grăsimi animale – pot consuma ouă (de prepeliță, sau de găină ”alergată” prin curte), pește, fructe de mare și carne de pasăre, sau chiar lactate de capră/oaie – precum iaurt și brânză.

Toate aceste grăsimi ”naturale” se pot consuma alături de LEGUME DIN BELȘUG – preparate în toate formele (gătite sau crude).

Tot este perioada ”verdelui” – profitați din plin de existența salatei, spanacului, șteviei, lobodei, leurdei, cepei verzi, prazului și a tuturor trufandalelor de primăvară!

Folosiți pește GRAS – tip scrumbie, somon, macrou, ton sau sardine, sau folosiți icre și fructe de mare – alături de multe vegetale verzi.

Și desigur, NU UITAȚI DE FRUCTE! – care să reprezinte măcar o masă a zilei (masa de dimineață) – și folosiți (dar cu grijă, să nu exagerați!) semințele oleaginoase, mai ales semințele mici: susan, in, cânepă, chia sau semințe de pin. Nucile macadam au cele mai puține grăsimi și sunt mai ușor tolerate de ficat, dar merg și semințele / nucile celelalte.

Untul de cacao, untul de cocos, untul de palmier – sunt alte grăsimi sănătoase ce pot fi folosite (ciocolata ”raw-vegan” este O MINUNĂȚIE pentru cei care iubesc deserturile!).

ȘI observați cum primește corpul dv o dietă cu mai multe grăsimi – cu vegetale – fructe din plin (cu sau fără proteine animale, depinde cum alegeți) – și DELOC FĂRĂ CEREALE și CARBOHIDRAȚI!

Și mai presus de toate, întreaga săptămână FIȚI BLÂNZI CU VOI ÎNȘIVĂ.

NU VĂ TORTURAȚI ORGANISMUL SAU MINTEA.

NU VĂ CHINUIȚI SĂ FACEȚI CEVA CE SIMȚIȚI CĂ VĂ FACE RĂU.

NU VĂ MAI LUPTAȚI CU VOI ÎNȘIVĂ.

DOAR observați – aplicați – evaluați și apreciați.

La finalul fiecărei zile din săptămână, spuneți-vă:

LUPTA MEA S-A ÎNCHEIAT!

SUNT ÎN ARMONIE CU MINE ÎNSĂMI!

Și indiferent cum a fost ziua – considerați finalul fiecărei zile O VICTORIE!

O VICTORIE A CONȘTIENȚEI ȘI A OBSERVATORULUI – care a fost PREZENT și a ACCEPAT TOT CE S-A ÎNTÂMPLAT CA PE O EXPERIENȚĂ UTILĂ.

Să aveți cu toții o săptămână super-interesantă!

Cu iubire,

Sorina Soescu

http://www.centrulnatura.ro/saptamana-observarii-foamei/

Ti-a placut articolul?

Comentarii