Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
12:40 26 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Calitatea fructelor și legumelor

ro

06 Jun, 2015 16:30 650 Marime text


În decursul ”testărilor” și experimentărilor pe care le-am realizat personal în ultimii peste 25 de ani cu diferite diete și variante nutritive – și după ce am urmărit și examinat sute și mii de persoane cu diferite probleme de nutriție și alegeri de regimuri nutriționale – am descoperi și trăit direct atât starea de oboseală, sfârșeală și lipsă de energie pe care o hrană proastă o produce în corpul fizic – cât și starea de bine, de energie , optimism și entuziasm pe care o alimentație bună o poate induce.

Pentru că mi-am folosit corpul fizic drept instrument de evaluare a tot ceea ce am experimentat – și i-am ghidat și pe alții să o facă – am reușit să obțin multe informații interesante ”directe”. Alături de toate datele teoretice și sutele de cărți de nutriție citite – mi-am format o idee generală despre efectele diferitelor categorii de alimente asupra corpului fizic.

Am descoperit cum reacționez RAPID și DIRECT:

după consum de lactate (o gură de brânză, o gură de ceva care conține lapte, unt, smântână sau orice alt derivat lactat, de vacă, capră sau oaie) = apar BRUSC mucusul nasal, ”ceața mentală”, oboseala, somnolența, sedarea, lipsa de agilitate mentală, lipsa de concentrare, atenție și mai ales, de orice chef de a face efort intelectual. După lactate îmi vine ”să zac” la propriu – mi se ”constipă” mintea atât de evident – încât mă deprimă să constat starea de neputință în care sunt redusă de atât de puțina ”chimie” animală ce intră în corp (mi-am înțeles toate stările de depresie ale adolescenței și toată lenea din școală și liceu – și am re-evaluat-o cu alți ochi!)
după consum de ou – oricât de puțin (am mai ”ciupit” câte un pic, cu ocazia Sărbătorilor Pascale) – apar dureri articulare imediate – în genunchi, în umeri, iar în zilele următoare și în articulațiile mici ale degetelor de la mâini și picioare. Efectele durează 24-48 de ore după un consum cât de mic!
după consum de pește / fructe de mare ori a altor proteine din carne (tip supa de pui sau vită) – încep de la primele guri durerile de spate (zona lombară, rinichi), dureri intestinale, mâncărimi ale pielii și stare de agitație, excitație, nervozitate, iritabilitate – cu nevoia de a face ceva, de a acționa cumva – de a elibera ceva ce a intrat în sistemul meu. Efectul ”excitant” al proteinelor se simte extrem de intens, dincolo de efectul ”placebo” (am mâncat uneori supe care am crezut că sunt ”vegetale” – și datorită acestor efecte apărute clar – am ”investigat” detectivistic și am aflat că erau supe de pui sau alte supe tip carne!).
la dulciuri – sau orice cu zahăr – la primele guri mă arde mucoasa bucală, parcă mănânc ”foc” – dar cu fiecare gură – mă obișnuiesc și continui să mănânc și mai mult, tot mai mult și nu mă mai pot opri. Apare o stare de excitație, de agitație, de nevoie de acțiune, mă grăbesc, mă precipit, scap lucruri din mână, îmi pierd orientarea în spațiu, nu mai știu care este dreapta și stânga și fac o mulțime de incidente / accidente! (sparg, trântesc lucruri și mă rănesc ușor – mai ales în bucătărie).
după consum de făinoase – cât de puțin – arde stomacul imediat – apare un gol, o ”râcâială” – o stare de acidoză/arsură – care cere mereu ceva ”tampon” – și-mi tot vine să mănânc ba una, ba alta – dar starea se intensifică din ce în ce mai mult, cu fiecare gură de mâncare introdusă.
după consum de sare – sau ceva sărat – apar dureri în spatele ochilor și senzație de ”ochi grei”, durere de cap în zona frontală, dureri de articulații mici (degete mâini, în special) foarte intense, iar alături de o stare de sete intensă, și o iritație și nervozitate – dar contra mea, contra propriilor greșeli – îmi tot vine să mă chinui, să mă torturez, să fac în continuare lucruri care îmi fac rău (cum ar fi consumul de alimente care mă agravează – aproape că nu-mi mai pasă că-mi fac rău, parcă ”uit de mine”).
după consum de grăsimi (nuci, alune, semințe, uleiuri, avocado, unt de cocos sau măsline) – în timp ce iau primele guri apar spasme și contracții ale degetelor mâinii (ca la spasmofilie) și apoi cârcei/crampe gambe, degete la picioare – până la tetanii înfiorător de dureroase – care durează ore bune – până la 24 de ore. Doar apa de cocos din nuca de cocos proaspătă – nu-mi produce aceste simptome – dar dacă voi consuma peste 2 nuci pe zi – adică de la a 3-a nucă în sus – încep să apară simptomele!

Reacțiile au apărut cel mai adesea după pauze de luni de zile la anumite articole alimentare – și consumul unei cantități mici – ocazional.
Este nevoie de pauze lungi pentru ca reziduurile unei categorii de alimente să dispară din organism – și să observăm reacția adevărată a corpului la un PRIM IMPACT cu acel aliment (este exact TEORIA pe care o folosesc în tratamentul intoleranțelor alimentare – în care propun oamenilor să oprească consumul unor categorii de alimente 3-6 luni sau mai mult – și apoi să ”testeze” reacția corpului la ele – ulterior – să vadă exact dacă organismul are sau nu nevoie de ele).

Fructele și legumele au diferite acțiuni asupra ”instrumentului” meu de măsură, corpul fizic – pe care am învățat să-l observ și să-i înțeleg reacțiile – și legătura cu ceea ce fac în fiecare secundă / minut.

De aceea mi-am pus foarte mult problema CALITĂȚII fructelor și legumelor – pentru că am observat că în timp, pe măsură ce SIMPLIFIC alimentația și reușesc să stau zile și săptămâni întregi doar pe câteva fructe și legume de sezon – corpul devine din ce în ce mai selectiv și reactiv la orice îi face bine sau rău.

Am aflat pe propriul meu organism cât de pline de pesticide și cât de modificate genetic sunt majoritatea merelor de pe piață.
Iubesc merele ca și fructe – dintotdeauna mi-au plăcut și am mâncat multe mere în copilăria și tinerețea mea, de fapt – toată viața.
În ultimii ani – am constatat cum merele îmi fac rău, cum fiecare consum al unei cantități cât de mică – îmi declanșează reacții intestinale de protest evident (dureri, crampe, balonări, gaze și modificarea eliminărilor).
Am schimbat ”specia” de măr, am încercat diferite variante – galbene, mai alcaline, ionatane coapte, mere Florina, mere ”bot de iepure”, alte varietăți. Efectul a fost adeseori același.
Am nimerit și mere care mi-au făcut ”bine” și cu care m-am simțit excelent și am putut mânca multe fără reacții intestinale.
Și atunci m-am întrebat DE CE?
Când am investigat pe Internet – am găsit lista despre ”cele mai pesticizate fructe și legume” – pe care am prezentat-o într-un articol anterior – și mărul era ”capul de listă” la toți autorii.
Se pare că este fructul cel mai ”manipulat” genetic – cel mai ”pesticizat”, ”stropit”, ”hibridizat” și modificat – dintre toate fructele.
Merele moderne – luate din supermarket – pot rezista în casă 2-3 luni, se deshidratează treptat, dar nu se strică. Am testat. Merele pe care le culeg din grădina mea în 4-5 zile încep evoluția evidentă spre degradare.

Reacția corpului poate apare de multe ori la ceea ce conțin alimentele și nu la alimente – propriu-zis!
Este valabil pentru orice fel de alimente!
(bunicii noștri, care trăiau 90-100 de ani, deși mâncau lactate, făinoase, dulciuri și carne – foloseau ALTĂ CALITATE a alimentelor – decât ne este nouă disponibilă astăzi!).

La alimentele proaspete – fructe și legume – se poate observa cel mai bine această diferență CALITATIVĂ – asupra reacției corpului.
Mulți dintre cei care încep tratamentul cu fructele și legumele vii, dar le au disponibile doar pe cele de la supermarket-uri – au probleme tip dureri, crampe, balonări și alte dificultăți intestinale.
În acest caz – ATENȚIE LA CALITATEA PRODUSELOR!
Atenție la ce conțin aceste fructe – la substanțele chimice adăugate de oameni!

Merele bio, organice, de bună calitate – se găsesc încă în România.
Sunt mulți mici producători – mulți oameni la țară care nu-și stropesc arborii (sau o fac minim) – sunt chiar livezi de mere bio – care pun la dispoziție produsele lor în tot timpul anului.
Merele bio se pot găsi și nu sunt extrem de scumpe (comparativ cu alte fructe bio, în special cele de import). Merită un mic efort să procurați mere de bună calitate – observând continuu reacția corpului după consumul lor.

Caut mereu ”mere cu gust de măr”.
Caut fructe BUNE, cu care corpul să fie satisfăcut și să nu se mai simtă flămând.
De multe ori, când îi dau produse de proastă calitate – corpul meu nu se satură ușor – și cere MAI MULT și MAI MULT. Și atunci mă trezesc că mănânc mai mult – dar realizez că organismul nu și-a acoperit nevoia de nutrienți – de vitamine, de enzime sau de neurotransmițători pe care îi caută în țesuturile vii (pentru că NU dispare senzația de foame și realizez că celulele sunt ”flămânde” încă).

Când reușesc să găsesc mere bune, de calitate – după două, cel mult trei mere – mă simt ”plină”, sătulă”, nu mai apare starea de ”foame” sau ”râcâială” existentă uneori după consumul de mere.
Dacă ele nu sunt bune – am nevoie și de 5-6 mere – și tot mi-e foame – și doresc și alte fructe – chiar fructe uscate și mai concentrate – și de multe ori consum smochine sau curmale, după merele de mai proastă calitate.

Da, curăț de coajă toate merele care nu sunt bio. Le curăț de coajă chiar și pe cele bio – că ”nu se știe niciodată”. Oricum, intestinele mele suferinde nu mai pot digera celuloza de foarte mult timp. Apreciez merele fără coajă și doar așa le pot digera.
Dar chiar și așa, fără coajă, tot se simte DIFERENȚA CALITATIVĂ între fructele ”organice”, care nu sunt încărcate cu substanțe chimice, fiind încărcate doar cu lumina soarelui, apa și nutrienții pământului – și cele stropite, chinuite și manipulate de oameni.

După ce am avut această experiență cu merele – am încercat cu diferitele alte fructe și legume – fructe (roșii, ardei, dovlecei, castraveți, avocado și altele).
Și de fiecare dată – am avut aceeași experiență.
Roșiile „normale” de piață – au avut un tip de reacție tip agravare a organismului, imediat după consum: oboseală, slăbiciune, somnolență evidentă, ușoare dureri articulare.
Roșiile bio, organice – au avut un alt tip de reacție – asupra corpului meu (de fapt, aceleași simptome, dar mult diminuate). Totuși au fost mult mai bine tolerate de corp, în mod evident.

Același lucru am observat și cu castraveții bio sau cu morcovii bio.
Aceste legume prefer să le cumpăr bio, organice, de câte ori este posibil și le găsesc așa – sau să nu le mai cumpăr deloc.

Am reușit să găsesc de multe ori banane bio. Și am observat cum durata normală a procesului de coacere al acestor banane este de 10-14-16 zile (cam atât țin în casă, de la stadiul mai spre verde, până la cel aproape de maro.
De multe ori, dimensiunile bananelor organice sunt mult mai mici decât cele ale bananelor ”pline de chimice”.
După consumul lor – corpul se simte mulțumit, satisfăcut și sătul (după 2-3 sau 4 banane, consumate odată).

Bananele ”chimice” – stropite intensiv cu gaz de etilenă pentru coacere – se strică în 2-3 zile – întrucât procesul de ”maturare” este mult grăbit de folosirea unei substanțe chimice.
Efectul asupra corpului este EVIDENT diferit – după bananele ”chimice” – apare o discretă stare de disconfort al stomacului (evident acidoză) și nevoia de a mânca altceva (apare mereu o poftă de ”uscături” – tip pâine sau crackeri – nevoie păstrată în memoria tubului meu digestiv – deși n-am mai consumat produse cu gluten de aproape 3 ani!).

La fel, după citricele bio – mai ales după sucul din portocale bio (care uneori sunt deosebit de dulci, atunci când am norocul să găsesc un lot de portocale proaspăt aduse din Spania, în plin sezon al citricelor!) – corpul se simte extrem de tonic, împrospătat, cu forțe noi și gata de acțiune (fără a apare agitația, nervozitatea și excitația ce mi-este familiară la carne sau zahăr. Și nici nerăbdarea, frustrarea sau nervozitatea).

În exemplelele date – am încercat să vă expun argumente directe, personale, observate în decursul timpul – ca urmare a consumului preponderent de fructe și legume – cu privire la folosirea produselor proaspete, bio, organice – versus produse ”nebio” luate din super-market.

Deși realizez cât este de greu procurarea produselor de bună calitate – personal aleg să fac eforturi suplimentare pentru găsirea lor – decât să stau să ”îndur” torturi ale suferințelor fizice induse de prostul tratament al frumosului meu corp fizic!
Sunt responsabilă pentru corpul meu fizic.
Este mașina mea care îmi poartă sufletul și energia pe acest Pământ.
M-am purtat rău cu ea primii 45 de ani ai vieții. Iar de câțiva ani am schimbat modul în care mă raportez cu ea.
Învăț zi după zi să-i fiu din ce în ce mai recunoscătoare că rezistă, că este atât de inteligentă și că are mecanisme de refacere, regenerare și reparare incredibile – pe care re-învăț să i le amorsez.

”Combustibilul” de bună calitate a devenit o prioritate în alimentația mea zilnică.
Prefer să ”fac foame” – sau un exercițiu de postire – decât să mănânc fructe și legume de proastă calitate. Am aflat că este mult mai bine pentru corp.

Fiecare are nevoie de propriile experiențe. Ce este valabil pentru unele organisme, poate să nu fie la fel de util pentru altele.
Observați-vă propriile corpuri.
Identificați reacțiile legate de alimente.
Și TRATAȚI-VĂ CORPURILE cu considerație și atenție – oferindu-le CE ESTE MAI BUN și de cea mai înaltă calitate posibilă.

Deveniți ”vânători” de alimente bune – într-o ”junglă a supermarket-elor” pline de deșeuri și produse proaste.
Căutați fructe și legume proaspete, bune, gustoase și organice (bio).

Succes tuturor la procesul de reechilibrare și vindecare!

http://www.centrulnatura.ro/calitatea-fructelor-si-legumelor/

Ti-a placut articolul?

Comentarii