Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:25 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Zeci de grupări infracționalizate specializate în trafic de persoane destructurate în primele șase luni ale anului

ro

29 Jul, 2017 12:34 388 Marime text
Poliția Română, prin structurile de combatere a traficului de persoane, a efectuat, în primul semestru al acestui an, 354 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea a 33 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane, formate din peste 300 de membri./ Au fost arestate preventiv peste 200 de persoane.
 
La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române funcționează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfășoară permanent activități pentru identificarea şi destructurarea reţelelor infracţionale, specializate în traficul de persoane și de migranți.
 
Astfel, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române, în primele 6 luni ale anului 2017, polițiștii au înregistrat 265 de sesizări penale din acest domeniu (plângeri, denunțuri, sesizări din oficiu).
 
În urma activităților de administrare a probatoriului, 213 persoane au fost reținute, 201 au fost arestate preventiv, iar față de alte 50 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.
 
Polițiștii au organizat 87 de acțiuni operative și au efectuat 354 de percheziții domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra unor bunuri, în valoare totală de 14.114.000 de lei.
 
Au fost ridicați, în vederea confiscării, 846.740 de lei, 506.340 de euro, 10.070 de USD, 8 arme de foc și 136 de muniții.
 
În cadrul activităților, au fost destructurate 33 de grupări infracționale, 308 membri ai acestora fiind cercetați, dintre care 163 au fost arestați preventiv.
 
La acţiunile desfăşurate au participat poliţişti din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române. 
 
De asemenea, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 
 
Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii