Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:59 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Utilizatorii de telefonie mobilă au vorbit 67 de miliarde de minute, în 2014

ro

12 May, 2015 15:07 479 Marime text
 
În România există aproape 23 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă. Anul trecut, potrivit raportului de date statistice publicat, astăzi, de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), românii au vorbit 67 de miliarde de minute, cu 5,3% mai mult decât în anul anterior, durata medie a unui apel de pe un terminal mobil fiind de două minute și 26 de secunde. În acest context, statistica ANCOM relevă faptul că, anul trecut, s-a vorbit cu 40% mai mult către alte rețele mobile, iar consumul de voce în roaming a crescut cu 53%. În schimb, traficul de voce realizat de către utilizatorii de telefonie fixă a scăzut la 4,5 miliarde de minute, cu 10,6% mai puțin decât în anul 2013. De asemenea, traficul inițiat din rețelele de telefonie mobilă a înregistrat, în anul 2014, creșteri pe aproape toate segmentele, cele mai importante fiind în cazul traficului internațional (+76%) și al traficului către alte rețele de telefonie mobilă (+40%). Traficul către rețele fixe a crescut cu 3%, iar traficul în rețelele mobile proprii a înregistrat o ușoară scădere, de 0,4%. Conform sursei citate, în 2014, au fost trimise aproximativ 19,5 miliarde de mesaje SMS, cu 15% mai multe față de 2013, iar 90% dintre acestea au fost trimise în propria rețea mobilă.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii