Se întâmplă în România Unii elevi învață în școli ce au pereții sprijiniţi cu bârne!
Se întâmplă în România: Unii elevi învață în școli ce au pereții sprijiniţi cu bârne!
17 Sep, 2015 00:02
ZIUA de Constanta
1268
Marime text
Directorul Şcolii coordonatoare Ghergheşti spune că o parte din copii, în special cei mici, de grădiniţă sunt înghesuiţi cu toţii în cancelaria şcolii, într-o încăpere de câţiva metri pătraţi, pentru că în altă parte nu mai au loc. Situaţia cea mai gravă este în localitatea Draxeni, unde cei 23 de elevi din clasele I-IV şi 20 de preşcolari au fost împărţiţi în două locuri, respectiv vechea şcoală şi o casă închiriată de la un localnic din sat, pentru suma de 300 de lei pe lună. Clădirea unităţii de învăţământ, construită din lut în urmă cu peste un secol, este sprijinită, din cauza degradării în timp, cu bârne din lemn, astfel încât pereţii să nu se prăbuşească.
Intrarea în şcoală se face printr-o prismă din lut, iar duşumeaua este putrezită şi mucegăită. Situaţia nu este mai bună nici în casa închiriată, unde lipseşte duşumeaua, copiii şi cadrele didactice mergând direct pe lut.
Şi la Corodeşti, cei şase elevi din ciclul primar, care învaţă simultan cu un singur învăţător, îşi desfăşoară cursurile tot într-o casă, oferită gratuit de o familie din localitate.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui susţine că ştie situaţia unităţilor de învăţământ din comuna Ghergheşti, însă ”responsabilitatea pentru asigurarea condiţiilor pentru desfăşurare în bune condiţii a procesului de învăţământ aparţine autorităţilor locale”. Adică s-au spălat pe mâini!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii