Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:26 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de persoane puse sub supraveghere judiciară, în ultima săptămână

ro

23 Aug, 2015 11:13 1181 Marime text
 
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 163 de persoane şi au fost înregistrate 27 de  înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
 
În perioada 14 – 21 august a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 163 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
 
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 24 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 139 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
 
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost înregistrate 27 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
 
Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării preventive (în 23 de cazuri), cu măsura arestului la domiciliu ( în 3 cazuri) şi executarea pedepsei închisorii ( într-un caz).
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii