Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 07 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicușor Dan, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu - „România pierde o legendă a fotbalului”

ro

07 Apr, 2026 21:52 270 Marime text
Sursă foto: FRF

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de profundă tristețe după decesul lui Mircea Lucescu, una dintre cele mai importante personalități din istoria fotbalului românesc și european.

Șeful statului a evidențiat contribuția remarcabilă a acestuia de-a lungul a peste șase decenii, atât ca jucător, cât și ca antrenor, subliniind impactul său asupra generațiilor de sportivi și rolul de ambasador al României în lume.

„Decesul lui Mircea Lucescu este o veste care întristează profund România. Una dintre cele mai respectate și longevive figuri din istoria fotbalului românesc și european, Mircea Lucescu ne lasă drept moștenire mult mai mult decât excelența sportivă cu care va rămâne mereu asociat numele său. Ne lasă exemplul unei vieți dedicate pasiunii pentru fotbal și al puterii de a merge mai departe, în ciuda dificultăților, pentru atingerea performanței.

Timp de peste șase decenii, ca jucător al echipei naționale și al cluburilor de tradiție, iar mai apoi ca antrenor de elită, acesta a excelat la cel mai înalt nivel. Cu tenacitate și inteligență tactică remarcabile, a obținut trofee importante și a format echipe, dar mai ales caractere.

Mircea Lucescu a contribuit decisiv la afirmarea fotbalului românesc, a inspirat generații de jucători și a fost un adevărat ambasador al României pe marile stadioane ale lumii.


Transmit condoleanțe familiei, apropiaților și tuturor celor care l-au admirat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.





Citește și:
Farul Constanța, mesaj după moartea lui Mircea Lucescu - „O moștenire uriașă pentru fotbalul românesc și internațional”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii