Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Supervizor.ro Conpress Group-ul lui Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog, oficial în insolvenţă din 19 iunie

ro

02 Jul, 2015 16:07 3124 Marime text

 

CONPRESS GROUP SRL (CUI 4129866) este una din firmele importante ale judeţului Constanţa, nu neaparat datorită vechimii (înfiinţată în 1993) sau cifrei de afaceri (aproape 15 milioane de euro în anii buni), ci din cauza structurii asociaţilor: Radu Ştefan MAZĂRE (24%),Sorin Gabriel STRUTINSKY (24%), Nicuşor Daniel CONSTANTINESCU (24%) şi Mihail Gheorghe CÂRCIOG (28%), potrivit site-ului supervizor.ro.

Firma despre care fac vorbire a avut o evoluţie oscilantă de la an la an, ciudat fiind faptul că anii profitabili nu au fost cei electorali. Pentru anul trecut, a raportat o pierdere “istorică” de 8,8 milioane lei, la o cifră de afaceri de numai 25,3 milioane lei. “Numai” pentru că în 2013 cifra de afaceri a fost de 39 milioane lei, iar în anii anteriori a fost şi mai mare, au concluzionat cei de la supervizor.ro.

CONPRESS-GROUP-w

Dacă ne referim strict la anul trecut, ajungem la concluzia că valoarea datoriilor totale (la finalul anului), de 22 milioane lei, se apropie de cifra de afaceri şi este acoperită mai puţin de jumătate de creanţe (10,95 milioane lei).

CONPRESS-GROUP-bilant-w

Dacă avansăm la data de 31 martie 2015, observăm că datoriile la stat se apropie de 1,5 milioane lei, incluzând şi o componentă importantă de stopaj la sursă, dar, totuşi, nu par a fi foarte vechi dacă analizăm dobânzile şi penalităţile.

CONPRESS-GROUP-datorii-w

Dacă ne uităm pe evidenţa incidentelor de plată raportate la CIP, putem trage concluzia că firma CONPRESS GROUP SRL nu s-a sinchisit foarte mult de plata obligaţiilor către furnizori (cel puţin în 2013 şi 2014), dovadă fiind cele 139 de bilete la ordin refuzate la plată, în valoare de 7,6 milioane lei. Ultimele incidente au fost raportate în octombrie 2014 şi poartă menţiunea “poprire sau alte măsuri de indisponibilizare instituite pe cont de către o autoritate a statului”, se mai arată pe supervizor.ro.

CONPRESS-GROUP-incidente-w

Şi pentru că la un asemenea comportament financiar trebuie să existe şi un răspuns pe măsură, firma a intrat în insolvenţă, oficial la propria cerere. Mai exact, Tribunalul Constanţa a decis deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva CONPRESS GROUP SRL la data de 19.06.2015, desemnând ca administrator judiciar provizoriu “CII Dovîncescu Cristina”. Creditorii se pot înscrie la masa credală până la data de 4 august 2015.

În documentaţia depusă la Dosarul se insolvenţă se menţionează:

“Debitoarea se află în stare de insolvenţă întrucât nu a plătit obligaţiile către bugetul de stat si mai multe persoane juridice de mai mult de 60 de zile. Din cauza crizei economice societatea nu a mai putut acumula venituri suficiente astfel încât să menţină toate activităţile derulate anterior si să facă faţă plăţilor curente. Cu toate că s-a încercat redresarea activităţii si achitarea datoriilor acest fapt nu a fost posibil, societatea fiind într-o stare de insolvenţă vădită. Sursele necesare realizării activităţii au fost asigurate atât din activitatea proprie, cât si din finanţarea realizată de asociatul societăţii“.

„Această exprimare (“asociatul societăţii”) creează oarece confuzii: ori cei trei asociaţi care s-au plimbat pe la “beciul domnesc” (Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky) şi-au cesionat părţile sociale şi încă nu a fost operată modificarea la Registrul Comerţului, ori cel care a depus cererea de insolvenţă (teoretic unicul administrator Strutinsky sau un reprezentant legal al acestuia) are impresia că firma e deţinută de un singur om“, consideră cei de la supervizor.ro.

Poate pentru că părţile sociale deţinute de Mazăre, Constantinescu şi Strutinsky se află sub sechestru la cererea “Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie”.

Articol preluat de pe supervizor.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii