Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:52 19 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Studenți premiați pentru performanță. Universitatea din România care acordă cele mai mari burse

ro

11 Nov, 2017 15:00 493 Marime text
Universitatea Politehnica din Timişoara a decis ca studenţii care reuşesc să termine anul cu media 10 şi au şi premii la concursuri naţionale să primească lunar 1.900 de lei. La celelalte universităţi din ţară, bursele nu depăşesc 1000 de lei, informează Digi 24.

Vlad Ungureanu este student în anul 4 la Automatică și Calculatoare la Universitatea Politehnică Timișoara. Până la sfârșitul lunii noiembrie, va avea în cont 3.000 de lei, bursa pentru două luni.

„A fost multă muncă, nu este ușor să realizezi așa ceva, dar mi-am dat interesul și am făcut tot ce mi-a stat în putință să obțin acest rezultat. 10 pe tot anul, atât pe anul 2 cât și pe anul 3”, spune Vlad Ungureanu.

Dacă ar fi obţinut, însă, şi un premiu la un concurs naţional, tânărul ar fi putut beneficia de o bursă de performanţă de 1.900 de lei pe lună, în condiţiile în care salariul minim actual este de 1.450 de lei. Asta a votat în senat conducerea Universităţii.

„Este cea mai mare bursă de performanță din țară. Nivelul burselor din țară a fost sub 500 de lei în mediu, acum un an. Ne bucurăm foarte mult că sunt unele universități care înțeleg cu adevărat că dacă stimulează și oferă o bursă foarte mare studenților, rezultatele și performanța acestora va fi semnificativ mai mare,” a spus Marius Deaconu, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești.

Tinerii care învață la Politehnica Timișoara recunosc că o astfel de bursă este un îndemn la cât mai mult studiu.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii