Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacol umanitar la Techirghiol dedicat elevilor cu probleme de sănătate

ro

30 Oct, 2015 13:01 1630 Marime text
 
Asociația de Părinți din cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviță” Techirghiol organizează mâine începând cu ora 13.00, la Casa de Cultură din localitate, un spectacol umanitar dedicat elevilor cu probleme de sănătate sau cu o situație materială precară.
 
În deschidere vor lua cuvântul reprezentanți ai instituțiilor locale, după care va urma un program artistic prezentat de elevii liceului.
 
La eveniment vor fi invitați într-un microrecital semifinaliștii Concursului X Factor, Cristian Goaie și Alex Florea.
 
Printre momentele menționate anterior va fi inserată premierea concursului Dovleacul fermecat, a celui de creație artistică, precum și a celor mai reușite costume de Halloween.
 
La final, toți cei prezenți se vor bucura de o tombolă cu premii și de expoziția culinară „Halloween cakes”.
 
Fondurile colectate vor fi donate elevilor aflați în dificultate. Reprezentanții Asociației de Părinți își propun organizarea unui astfel de spectacol și cu prilejul sărbătorilor de iarnă, dorind să stimuleze prezența în școală și obținerea de rezultate bune și foarte bune de către elevi care au posibilități materiale reduse.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii