De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
15:07 19 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Şase persoane, un britanic şi cinci irakieni, care doreau să treacă ilegal frontiera, depistate de poliţiştii constănţeni

ro

29 Aug, 2015 18:01 427 Marime text
Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şase persoane, un britanic de 39 de ani şi cinci irakieni, dintre care doi bărbaţi, de 24 şi 34 de ani, două femei, în vârstă de 20 şi 27 ani, şi un minor, care au trecut ilegal frontiera, pe jos, prin proximitatea punctului de frontieră Negru-Vodă.
 
Iniţial, grupul în cauză, aflat la bordul unui autovechicul înmatriculat în Anglia, condus de un cetăţean german, a intenţionat să intre în ţară, prin Negru-Vodă. Deoarece nu au prezentat documentele justificative privind scopul şi condiţiile şederii, conform prevederilor legale, nu li s-a permis intrarea în ţară pentru cei cinci cetăţeni irakieni.
 
În aceste condiţii, tot grupul s-a înapoiat în Bulgaria, cu intenţia de a găsi altă cale pentru a intra în România. La orele 03.45, şase persoane au fost depistate pe timpul trecerii ilegale a frontierei de stat. Acestea au fost conduse la sediul SPF Negru-Vodă, pentru continuarea cercetărilor.
 
Din declaraţii, a reieşit faptul că persoanele în cauză s-au deplasat cu autovechiculul menţionat anterior, pe teritoriul statului bulgar şi că sperau să urmeze acelaşi tipar şi în România. Pe parcursul cercetărilor, s-a evidenţiat implicarea activă şi vădită a conducătorului auto, a cetăţeanului german menţionat anterior, în organizarea activităţilor ilegale şi care, în acest timp, a intrat legal în România.
 
Cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa - Serviciul Poliţiei Rutiere, cetăţeanul în cauză a fost depistat şi reţinut pentru cercetări, în trafic, în municipiul Constanţa.
 
În urma finalizării cercetărilor în cauză, procurorul de caz a dispus măsura asiguratorie a sechestrului pentru autovechiculul folosit de traficanţii de migranţi şi sesizarea, prin rechizitoriu, a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare pentru cetăţeanul britanic şi cel german, sub acuzaţia de „trafic de migranţi”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 263, din Codul Penal.
 
Cetăţenii irakieni au fost returnaţi autorităţilor de frontieră bulgare ieri, la ora 18.00, în baza acordului de readmisie. 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii