Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:37 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oprea „România rămâne angrenată în eforturile internaționale de combatere a terorismului”

ro

11 Sep, 2015 10:52 341 Marime text
 
România rămâne angrenată în eforturile internaționale de combatere a terorismului și extremismului, a declarat Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al Afacerilor Interne, cu prilejul comemorării a 14 ani de la atentatele teroriste din SUA, relatează Agerpres.

„Alături de partenerii săi europeni și nord-atlantici România rămâne angrenată în eforturile internaționale de combatere a terorismului și extremismului, înțelegând că numai printr-un efort comun și solidar putem asigura securitatea și siguranță cetățenilor țărilor noastre", a spus Oprea, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În opinia sa, atacurile din Statele Unite și din țările europene au arătat că terorismul poate lovi oriunde și oricând și că nicio țară nu este pe deplin apărată împotriva acestui flagel.

„Intensificarea cooperării cu partenerii noștri strategici și întărirea propriilor capacități de intervenție sunt esențiale pentru prevenirea sau contracararea altor tragedii", este de părere Gabriel Oprea.

El s-a arătat solidar cu poporul american.

„La 14 ani de la comiterea celor mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă a umanității, în calitate de viceprim-ministru pentru securitate națională și ministru al Afacerilor Interne, doresc să-mi exprim compasiunea și solidaritatea cu poporul american. Românii au fost mereu cu sufletul alături de toți cei care au avut de suferit în urma atacurilor săvârșite în data de 11 septembrie 2001, în orașele New York și Washington D.C., conștienți fiind că anii care au trecut nu pot șterge durerea celor care au pierdut pe cineva drag și suferința celor răniți", a declarat ministrul Oprea.

El a menționat că efectele acestor tragice evenimente s-au resimțit în întreaga lume.

„Deși cele mai multe victime au fost cetățeni americani printre victime s-au aflat și numeroși cetățeni străini. Toate țările care împărtășesc valorile democrației, păcii și libertății au fost angrenate într-un război contra terorismului, un război pe care încă nu l-am câștigat, dar în care suntem hotărâți să luptăm până la capăt, ca o promisiune asumată în fața cetățenilor noștri", a adăugat vicepremierul.


Sursa: Agerpres
Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii