Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
07:04 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Premieră! ÎCCJ va păstra interceptările SRI într-un dosar DNA

ro

22 Mar, 2016 09:04 698 Marime text
 
Instanța supremă decide, în premieră, să păstreze interceptările făcute de ofițerii SRI într-un dosar al DNA. Hotărârea a fost pronunţată astăzi de un complet de la ICCJ şi este definitivă. Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anunțată astăzi și a fost luată după zece zile în care un complet format din trei magistrați de la instanța supremă a deliberat în legătură cu cererea formulată de un avocat trimis în judecată de procurorii DNA la finalul anului trecut, potrivit digi24.ro.
 
Acest dosar încă se află în procedura de cameră preliminară, adică procedura prealabilă judecății, iar în toată această perioadă pot fi contestate probele strânse în anchetă.
 
În baza deciziei CCR, avocatul a cerut să înlăture din dosar mai multe interceptări realizate cu sprijinul ofițerilor SRI. Însă judecătorii de la ICCJ au decis să mențină în dosar, ca probe, aceste interceptări. Decizia a fost luată într-un caz particular, însă fiind pronunțată de ICCJ, instanță cu rol de reunire a practicii judiciare, ar putea fi invocată de procurori, atât de la DNA cât și de la DIICOT, în alte procese în care au fost ridicate cereri de eliminare a interceptărilor făcute de SRI, mai notează digi24.ro. 


Sursa foto: bn24.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii