Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:07 11 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Poliţist trimis în judecată după ce a înjurat şi lovit două fetiţe de 11 şi 12 ani

ro

26 May, 2016 17:42 786 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, la data de 18 mai 2016, trimiterea în judecată a inculpatului scafaru andrei sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de purtare abuzivă.
 
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: în seara zilei de 4 august 2015, în jurul orei 21:30, inculpatul Scafaru Andrei, în calitate de agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Iaşi, după ce a preluat în custodie persoanele vătămate minore A.I.D. (în vârstă de 12 ani) şi S.C. (în vârstă de 11 ani) cu intenţia de a le conduce la secţie, le-a coborât din autospeciala în care se aflau, le-a înjurat şi le-a lovit succesiv în zona feţei. Leziunile astfel provocate persoanelor vătămate au necesitat 2-3 zile, şi respectiv 1-2 zile de îngrijiri medicale.
 
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii