Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
22:07 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

PNL Constanţa Bomba socială din cartierul Henri Coandă, pe punctul de a exploda

ro

28 Sep, 2015 11:29 761 Marime text
„Furturile, tâlhăriile, gălăgia, scandalurile și mizeria din cartierul Henri Coandă”, potrivit reprezentanţilor PNL Constanţa, i-au adus la disperare pe locuitorii cartierului Henri Coandă, dar și pe vecinii din celelalte cartiere. Aceştia au cerut în mai multe rânduri sprijinul autorităților locale, fără însă ca situația să se rezolve.

„Acesta este momentul în care numărul mesajelor disperate de la constănțeni a devenit din ce în ce mai mare, astfel încât m-am decis să intervin în rezolvarea situației”, spune Mihai Tararache, deputat PNL ce reprezintă Constanța în Parlamentul României. „Din păcate, autoritatea locală a eșuat, transformându-se într-o administrație ANTI-CONSTĂNȚENI, și în loc să construiască un cartier pentru persoanele cu adevărat nevoiașe, au pus umărul la apariția unui focar infracțional în inima Constanței”, consideră deputatul constănțean Tararache.

Deputatul liberal crede că logica după care se acordă locuințele sociale trebuie schimbată radical. „Este inadmisibil ca persoane violente și cu un trecut infracțional să beneficieze de locuințe sociale din banii constănțenilor”, spune Tararache. „Trebuie să schimbăm paradigma și să spunem stop infracționalității. De aceea, consider că este nevoie urgent de măsuri care să rezolve această bombă socială, până la cele mai radicale dacă nu se poate altfel. Am luat deja legătura cu un grup de juriști specializați pentru a gândi împreună un set de soluții care să ne permită să facem acest lucru, respectând legislația în vigoare. Primăria a construit acest cartier cu gândul că astfel va obține câteva mii de voturi, însă a pierdut din vedere majoritatea cetățenilor din Constanța, care sunt civilizați și respectă legea, iar în schimbul taxelor plătite primesc de la Primărie astfel de «cadouri»  otrăvite”, conchide parlamentarul Mihai Tararache.

Ti-a placut articolul?

Comentarii