De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
00:00 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Peste 40 de trenuri suplimentare pentru turiștii care doresc să ajungă în stațiunile de pe litoral și Deltă

ro

09 Jun, 2016 20:31 1468 Marime text
Directorul general al CFR Călători, Iosif Szentes, a declarat la lansarea programului estival de transport Trenurile Soarelui 2016 că peste 40 de trenuri suplimentare vor fi puse, începând de astăzi, la dispoziția călătorilor care doresc să își petreacă vacanțele pe litoralul românesc și în Delta Dunării, timpii de mers fiind îmbunătățiți,
 
„În această perioadă, CFR Călători dorește să pună la dispoziția tuturor celor interesați de acest mijloc de transport și doresc să își facă vacanțele pe litoral, respectiv în Delta Dunării, peste 40 de trenuri suplimentare cu care vor fi conectate orașele importante din toată țara cu stațiunile de pe litoral și cu Tulcea. Timpii de mers sunt îmbunătățiți față de anul trecut și la anul cred că vom avea ofertă și mai bună, mai ales în privința distanței Constanța - Mangalia, unde timpii de mers vor fi reduși substanțial în urma efortului ce se va face din partea colegilor de la Infrastructură”, a precizat Iosif Szentes.
 
Programul „Trenurile Soarelui 2016” va lua sfârșit pe 13 septembrie.
 
De asemenea, directorul general al CFR Călători a mai precizat că foarte multe dintre Trenurile Soarelui vor merge până la Mangalia, în special cele care vin de la distanțe mari, precum Satu Mare, Iași sau Timișoara.
 
„Majoritatea trenurilor care ajung în Constanța sunt prelungite până în Mangalia. Din motive tehnice, care țin și de capacitatea secțiilor și de capacitatea stației Mangalia și de prelucrare — pentru că acolo trebuie să asigurăm salubrizare la stații cap de secție — nu toate trenurile sunt trasate până la Mangalia, dar majoritatea care vin de la distanță mare din țară, ca de exemplu Satu Mare, Timișoara, Iași, sunt trasate până în Mangalia. Sunt foarte multe trenuri care ating și Mangalia și se vor opri inclusiv în stațiunile de pe litoral: Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Costinești Tabără, Neptun haltă, astfel încât călătorii să nu fie nevoiți să facă transbordarea în Constanța”, a mai spus Szentes.
 
Trenurile Soarelui oferă posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri acordate de CFR Călători. Prețul întreg pentru o călătorie București — Constanța, fără reduceri, este de 33,40 lei la tren Regio și de 60 lei la tren IR. Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport și costă la clasa a 2-a 60,90 lei la tren Regio și 108,80 lei la tren IR. Însă, la cumpărarea cu o anticipație de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport și biletul la clasa a 2-a costă 46 de lei la tren IR și 26,05 lei la tren Regio.
 
Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar până la 30% la cumpărarea online.
 
Inclusiv în acest an compania a introdus în circulație trenurile speciale destinate tinerilor.
 
„Ca și anul trecut, am continuat cu trenurile adresate tinerilor, respectiv perechea 1921/1922 între Sibiu și Mangalia. Trenul de la Sibiu pleacă în jurul orei 18,40, ajunge la Constanța în jur de ora 6,47, după care la 8,17 minute este la Mangalia. Este cu preț de Regio pentru elevi și studenți. Este un tren care, anul trecut, a avut un grad de utilizare peste 100% și sperăm ca și în acest an să ne adresăm la peste un milion de călători”, a menționat Szentes.
 
Pentru o călătorie elev/student la Trenul Tineretului, București — Constanța (tarifat ca tren Regio), biletul costă 18,65 lei.
 
„Pe toate rutele sunt programate lucrări de îmbunătățire a condițiilor de circulație. Ruta București — Constanța este rută reabilitată și confirmă un eveniment reușit de modernizare a căii ferate care poate asigura condiții de circulație a trenurilor cu 160 de km pe oră, ceea ce înseamnă că acest drum este parcurs în circa 2 ore și 15 minute. Acest lucru, practic, confirmă nevoia de investiții pe care noi o avem în infrastructură și în upgradarea căii ferate, pentru a continua programele și pentru a îmbunătăți condițiile pentru călători”, a spus Marius Chiper.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii