Tânăr implicat în accidentul feroviar din Gara Constanța - „Impactul a fost foarte puternic. A fost o stare de șoc, toată lumea tremura“ (VIDEO)
Tânăr implicat în accidentul feroviar din Gara Constanța - „Impactul a fost foarte puternic. A fost o stare
04 May, 2025 16:46
ZIUA de Constanta
2082
Marime text



Din cauza numărului mare de persoane implicate la nivelul județului Constanța a fost activat Planul roșu de Intervenție.
Cel puțin 28 de persoane au fost evaluate medicale la fața locului, iar șapte persoane, printre care și copii au fost transportate la spital.
Un tânăr care pleca spre București după ce a petrecut în minivacanța de 1 mai pe litoral a povestit cum a simțit impactul.
Citește și:Abia ne urcasem în vagon. Am văzut trenul care venea spre noi și am realizat că nu va opri la timp. Impactul a fost foarte puternic. A fost o stare de șoc, toată lumea tremura. Erau mulți oameni cu răni la cap, care sângerau. A fost foarte puternic impactul. Plecam spre casă după minivacanța de 1 mai. Sunt din București. Nu cred că mai apuc să votez“ - a precizta tânărul pentru ZIUA de Constanța
Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii