Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
16:36 29 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziţii şi în Alba

ro

29 May, 2015 12:02 523 Marime text
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada  2013 - 2015. 
 
În cursul zilei de 29 mai 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în nouă locații situate în Municipiul București și județele: Hunedoara, Mureș și Cluj, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
 
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Alba.
 
  Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii