Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:22 03 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Surse Primar din județul Mureș, reținut într-un dosar de folosire de instalații clandestine de energie electrică

ro

03 Apr, 2026 11:00 159 Marime text





Primarul comunei Sânpetru de Câmpie, Spiru Șerban Crăciun, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut, împreună cu alte două persoane, în urma celor 20 de percheziții efectuate într-un dosar de executare sau folosire de instalații clandestine de racordare la rețeaua electrică, susțin surse judiciare, notează Agerpres.

'În urma celor 20 de percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Râciu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, precizăm faptul că trei bărbați, de 32, 44 și 55 de ani, au fost reținuți, pentru 24 de ore', au precizat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș, fără a indica vreun nume.

La acțiunea desfășurată în urmă cu o zi au participat polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, Secției 1 Poliție Rurală Gornești, Secției 2 Poliție Rurală Band, Secției 4 Poliție Rurală Ungheni, Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș și specialiști din cadrul unei societăți de distribuție a energiei electrice.


Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pentru administrarea întregului material probator.




Citește și
Arhitectul șef al municipiului Baia Mare, plasat sub control judiciar. Suspiciune de luare de mită în formă continuată
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii