Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:41 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Percheziții la societăţi şi persoane fizice care prestează servicii medicale

ro

03 Feb, 2016 09:46 729 Marime text
 
În această dimineață, poliţiştii specializați în investigarea criminalităţii economice efectuează zece percheziții, în Mehedinți, la sediile unor agenţi economici şi domiciliile unor persoane fizice ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale oncologice. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de estimat la aproape 550.000 euro.

Poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri, conflict de interese, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014-2015, s-au obţinut fonduri ilegale de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, de aproximativ 550.000 de euro, prin decontarea unor reţete medicale fictive, fără ca pacienţii să beneficieze în realitate de medicamente sau tratamentul prescris.

Polițiștii urmează să ridice documente pentru probarea activităţii infracţionale, înscrisuri ce vor fi expertizate de specialişti în domeniu.

Sursa foto: pressalert.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii